Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Aranjament? Ambasadorii din scandalul ”Diaspora”: numiți de Iohannis, propuși de Cioloș

O documentare privind ambasadorii din țările unde au fost probleme - aceștia fiind numiți de președintele României, la propunerea premierului de atunci
Sputnik

BUCUREȘTI, 28 mai - Sputnik, Evan Răutu. Ieri seară, un grup de ziși manifestanți care mai întâi au staționat în Piața Victoriei, perturbând traficul, s-a deplasat la Ministerul Afacerilor Externe, strigând și cerându-i demisia lui Teodor Meleșcanu.

Desigur, ei se refereau la probleme apărute la votul de la unele ambasade din Europa, unde s-au format cozi, iar la ora finală au fost cetățeni care nu au reușit să voteze. Pe această temă se cere și demisia guvernului dar…

”În diaspora alegerile le organizează ambasadele, adică ambasadorii - și vorbim de (…) ambasadori numiţi de Iohannis şi Cioloş, care erau obligaţi să se organizeze (…) nu ministrul Meleşcanu trebuie să stea în fiecare ambasadă, ci ambasadorii”.

Afirmația a fost făcută de Liviu Dragnea – și e corectă. Agenția ”Știri pe surse” a realizat o documentare privind ambasadorii din țările unde au fost probleme, aceștia fiind numiți de președintele României, la propunerea premierului.

Iată lista ambasadorilor, cu data numirii lor în funcție.

Italia - George Gabriel Bologan, numit în 2016 – președinte Klaus Iohannis, premier Dacian Cioloș.

Spania - Gabriela Dancău, numit în 2016 – președinte Klaus Iohannis, premier Dacian Cioloș.

Franța - Luca Niculescu, numit în decembrie 2015 – președinte Klaus Iohannis, premier Dacian Cioloș.

Germania - Emilian Horaţiu Hurezeanu, numit în mai 2015 – președinte Klaus Iohannis, premier Victor Ponta.

Marea Britanie - Dan Mihalache, numit în 2016 – președinte Klaus Iohannis, premier Dacian Cioloș.

Deci, cu excepția lui Emil Hurezeanu, toți au fost propuși și numiți de ”cuplul” Dacian Cioloș – Klaus Iohannis. Hurezeanu a fost propus de Ponta, dar…

BEC: Noi rezultate finale la europarlamentare – un partid revine peste pragul psihologic

Emil Hurezeanu înseamnă ”Europa liberă”, nicidecum PSD! Ceea ce s-a și văzut la alegerile actuale, când, cu de la sine putere, a înghesuit o mulțime de oameni în ambasadă la ora 21, încercând să ”fenteze” ora închiderii.

În concluzie, scandalul întreținut de oamenii din partidele (apropiate) lui Iohannis și de așa zișii manifestanți gălăgioși are la bază ”probleme” de care sunt vinovați oameni puși chiar de Iohannis și Cioloș, deci de cei care fac scandal.

Ciudat… sau ce? Ar trebui poate o investigație… dar cine să o facă? MAE – vin imediat ”protestatarii”! SIE – da, sigur…