Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Alegerile europarlamentare: blocul naţionalist devine o forţă puternică de opoziţie în PE

Bătălia politică pentru locurile din Parlamentul European s-a încheiat, Partidul Popular European (PPE), de centru-dreapta, a sărbătorit victoria. Însă o altă tendință esențială este creșterea puterii grupului ENF (Europa Națiunilor și a Libertății), de dreapta, care s-a dublat ca mărime și a câștigat pe plan intern în întreaga UE.
Sputnik

BUCUREŞTI, 27 mai – Sputnik, Doina Crainic. A fost un „maraton” electoral lung și dificil atât pentru politicieni, cât și pentru cei 403 de milioane de alegători din întreaga Uniune Europeană. Grupurile liberal-conservatoare au avut scoruri mari, în timp ce mișcările de dreapta și populiste și-au sporit semnificativ influența în mai multe țări, scrie Sputnik Internaţional.

​Viceprim-ministrul italian, Matteo Salvini, a mulțumit alegătorilor pentru faptul că partidul său a devenit „Numărul Unu”.

​Matteo Bianchi este deputat al Lega în Camera Deputaților din Italia. El a declarat pentru Sputnik că alegătorii din țara sa au ales partidul pentru poziția sa fermă cu privire la imigrația ilegală, precum și pentru sprijinul acordat valorilor tradiționale.

„Lega dorește să schimbe politica, în special în ceea ce privește migrația, să păstreze valorile Europei, în special valorile creștine, și să acorde prioritate politicilor pentru familie”, a subliniat Bianchi.

Deși grupul Europa Națiunilor și Libertății (ENF), din care face parte şi Lega, nu a câștigat majoritate în parlamentul UE, acesta nu mai este cel mai mic grup, fiindcă s-a dublat ca mărime, câştigând cel puțin 74 de locuri în locul celor 37 pe care le deţinea înainte.

Un alt membru al grupului ENF din Parlamentul European - Interesul Flamand, grup de dreapta, din Belgia –, a organizat o petrecere în afara Bruxelles-ului pentru a sărbători succesul său în mai multe regiuni ale țării, la alegerile parlamentare regionale, federale și pentru Parlamentul European, care au avut loc pe 26 mai.

​Interesul Flamand, care şi-a pus mari speranțe în generațiile mai tinere de politicieni și în folosirea social media pentru comunicarea cu alegătorii, s-a delimitat de acuzațiile de rasism și xenofobie și s-a bazat pe candidații reprezintând diferite etnii.

Salvini îi sperie pe globaliști: va aduna 150 de locuri în Parlamentul European

Președintele formaţiunii Interesul Flamand, Tom van Grieken, a dezvăluit, pentru Sputnik, secretul succesului partidului său. „Puneţi-vă propriul popor pe locul întâi. Așa face o mamă pentru copiii ei și același lucru trebuie să-l facă politicienii pentru popoarele pe care le reprezintă”.

De asemenea, „atacul” politic din partea dreptei naţionaliste la adresa formaţiunilor din establishment din Parlamentul European a avut, de asemenea, succes în Franța, unde partidul Adunarea Națională, al lui Marine Le Pen, a învins mişcarea prezidenţială „En Marche”, condusă de Emmanuel Macron.

​În acelaşi timp, cetățenii britanici au participat la vot, deoarece guvernul Theresa May nu a reușit să realizeze planul Brexit, care fusese programat pentru martie 2019. Partidul lui Nigel Farage, Brexit, a ieşit în frunte.

​După Brexit, Parlamentul European se va micșora, 27 dintre cele 73 de locuri britanice urmând să fie distribuite către ţările din UE subreprezentate. Alte 46 de locuri vor rămâne rezervate posibililor viitori membri ai UE.

Alegerile europarlamentare din 2019 au avut loc în cele 28 de state membre în timpul unui maraton de patru zile – între 23 mai și 26 mai. Au fost aleși în total 751 de membri ai Parlamentului.