Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Începe: La ora 21, președintele Iohannis - demiterea unui ministru de primă importanță

”Cerem demisia pentru sabotarea, încă o dată, a românilor de peste hotare şi a dreptului acestora de a vota”.
Sputnik

Klaus Iohannis, declarație alcătuită din mesaje subliminale sau cu trimitere directă
BUCUREȘTI, 26 mai - Sputnik, D.D. La ora 21, președintele Klaus Iohannis va susține o declarație de presă, imediat după anunțarea estimărilor Exit Poll oficiale.

Tot atunci, președintele Klaus Iohannis va solicita demiterea  ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, spun surse Sputnik. De fapt, demisia ministrului de Externe este solicitată deja de mai multe ONG, dar și de personalități politice.

”Cerem demisia lui Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe şi responsabil pentru organizarea alegerilor în diaspora. Cerem demisia pentru sabotarea, încă o dată, a românilor de peste hotare şi a dreptului acestora de a vota”, se arată în textul unei petiţii on line a ”Declic”.

În plus, în petiție Meleșcanu e îndemnat să-și de demisia urgent, ”pentru că sunteţi incompetent”.

Președintele ar putea veni în întâmpinarea acestui demers – dat fiind faptul că s-a manifestat mereu cu multă solicitudine față de problemele diasporei.

Deci, această (cerere de) demitere ar putea fi începutul unei noi etape a războiului cu PSD și cu Guvernul.