BRUXELLES, 26 mai - Sputnik, Daniela Porovăț.Iohannis sărbătorește probabil deja la Cotroceni faptul că referendumul său a depășit pragul de validare. Imediat după ora 17.00, prezența în țară la referendum a ajuns la 29 la sută, ceea ce, împreună cu voturile din diaspora unde se votează majoritar și la referendum, arată că referendumul va fi validat.
Desigur, în afară de prezența de 30 la sută a cetățenilor cu drept de vot pentru validarea referendumului, mai este necesar în acest sens și condiția ca 25 la sută dintre cetățenii cu drept de vot să aibă voturi valabil exprimate, dar acest lucru nu pare să constituie o problemă în condițiile în care oricum se votează masiv în continuare peste tot în țară, iar invalidarea voturilor din motive de greșeală a alegătorilor sau din alte motive nu a ajuns niciodată la cinci la sută din totalul voturilor.