Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Europarlamentare 2019: Secțiile de votare s-au deschis în România

Astăzi au loc alegeri europarlamentare în România și alte 20 de țări ale Uniunii Europene. Secțiile de vot în România s-au deschis la ora 7.00.
Sputnik

BUCUREȘTI, 26 mai - Sputnik. Alegătorii din România sunt invitați astăzi la secțiile de votare pentru a vota în cadrul alegerilor europarlamentare și la Referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis.

Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00. Pe teritoriul României au fost deschise 18.730 de secții de votare la care sunt așteptați 18.968.840 de alegători.

Pentru românii din Diaspora, Ministerul de Externe a organizat un număr de 441 de secții de votare.

Știi exact cum să votezi? Două excelente Videoclipuri îți arată clar CE și CUM să faci

Alegeri pentru Parlamentul European se desfășoară astăzi și în alte 20 d ețări UE: Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia.

Aște șapte țări au organizat deja alegeri europarlamentare în primele trei zile ale scrutinului din perioada 23-26 mai. Este vorba de Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Republica Cehă, Letonia, Malta şi Slovacia.

Parlamentul European va publica primele estimări naţionale începând cu ora 18:00 (19:00 ora României), iar prima estimare a componenţei noului Parlament după ora 20:15 (21:15 ora României), în funcţie de informaţiile naţionale disponibile.

Primele estimări care vor include şi rezultate oficiale provizorii la nivel european sunt aşteptate în jurul orei 21:15 GMT (0:15 ora României), urmând să fie actualizate pe măsură ce rezultatele vor fi transmise de autorităţile naţionale.