BUCUREȘTI, 22 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Aflată în vizită în judeţul Bacău, Viorica Dăncilă a fost întrebată dacă va merge la Referendum. ”Da”, a răspuns tranșant premierul, ”voi participa duminică la vot şi voi vota pentru ambele şi pentru alegerile europarlamentare”.
”Voi vota pentru imaginea României, pentru câştigarea demnităţii României”, a subliniat Viorica Dăncilă. ”Am fost europarlamentar 9 ani, ştiu ce înseamnă lucrul cu instituţiile europene, ştiu cât de important este să avem acolo oameni implicaţi, care să lucreze pe directive, pe regulamente în care să se regăsească şi obiectivele României şi ale românilor.
Pe de altă parte, premierul le-a dat o lecție criticilor ei, în primul rând președintelui Iohannis, anunțând fără probleme: ”Voi vota şi pentru referendum”.
”Aşa cum am spus de fiecare dată, sunt un susţinător al statului de drept, al independenţei justiţiei”, a spus Dăncilă, subliniind inteligent – ”dar şi ale drepturilor cetăţenilor, pentru că şi acest lucru trebuie să îl avem în vedere de fiecare dată, şi între toate trebuie să existe un echilibru”.
Dar cum va vota Dăncilă la Referendum? Într-o intervenție la Antena 3, Viorica Dăncilă a precizat:
”Da, am spus că voi merge și voi vota la Referendum – dar de votat voi face așa cum va decide partidul”, a spus Dăncilă.
O altă întrebare la care premierul a răspuns direct, fără emoții, dar și fără ironie, a fost legată de eventuala sa demitere, dacă ”îi este teamă”.
”Nu îmi este teamă - întotdeauna când te duci pe o funcţie ştii că va veni şi ziua în care pleci, dar în momentul în care pleci, trebuie să ai certitudinea că ai făcut ceea ce trebuie”, spus Dăncilă.
Este normal ca partidul să monitorizeze ceea ce face Guvernul, pentru că suntem un guvern politic, a subliniat premierul. ”Avem susţinerea partidului, a preşedintelui partidului, şi este normal să fim monitorizaţi”, a spus premierul.
Tot strategic a răspuns Dăncilă și în privința candidaturii la președinție, întrebată fiind de anunțul lui Liviu Dragnea.
”Candidatura trebuie discutată în partid”, a răspuns Viorica Dăncilă – adâncind și misterul – va mai avea loc o ședință CExN în ziua alegerilor – sau desemnarea va fi deja hotărâtă până duminică seara?
Oricum, Viorica Dăncilă și-a jucat din nou bine cartea, dând o lecție atât criticilor săi din România și din străinătate, abordând totul concret, transparent – dar, evident, și strategic! Așa cum trebuie să procedeze un om politic de prim rang, nu cu scandal și zvonuri.