Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Întrebări la o lună după incendiul de la Notre-Dame: „Unde sunt rezultatele anchetei?”

La o lună după incendiul de la Notre-Dame, încă nu s-au stabilit exact cauzele acestuia. Sunt luate în calcul trei scenarii privind declanșarea incendiului. Proiectul de restaurare încă nu a fost ales, iar guvernul cere arhitecților să-și dea frâu liber imaginației.
Sputnik

BUCUREŞTI, 17 mai – Sputnik, Doina Crainic. A trecut o lună de la incendiul care a devastat o parte din catedrala Notre-Dame de Paris. Ancheta este încă în desfăşurare, dar cauzele rămân încă necunoscute, scrie Sputnik France, cu referire la Euronews.

Anchetatorii continuă să încline spre ipoteza unui incendiu declanşat accidental. De asemenea trei ipoteze sunt luate în calcul, în principal aceea că muncitorii au încălcat interdicția de fumat la locul unde se desfăşurau lucrările de restaurare, unde au fost găsite mai multe mucuri de ţigară.

Incendiul de la Notre-Dame: primul reportaj din interiorul catedralei - imagini inedite

O altă posibilă cauză este un scurtcircuit care s-ar fi declanşat la ascensoarele instalate pentru muncitori.

De asemenea, ancheta trebuie să stabilească motivele pentru care focul a fost detectat abia după douăzeci și trei de minute de la prima alertă.

Costurile daunelor provocate de incendiu nu se cunosc încă exact în absența unei evaluări complete, a declarat ministrul Culturii, Franck Riester. Arhitecții propun proiecte de reconstrucție clasice, dar și inovatoare. Însă niciun proiect nu a fost încă selectat, iar apelul pentru soluții constructive este încă valabil.

„Este prea devreme pentru concluzii, este momentul dezbaterii. Să profităm de acest impuls creativ, vedem că apar de pretutindeni idei grozave, unele absurde, dar și extraordinare. Să-i lăsăm pe compatrioții noștri să dea frâu liber creativităţii, să se implice într-o frumoasă dezbatere arhitecturală – și este o dezbatere frumoasă – și va veni vremea să luăm o decizie”, a spus ministrul.

900 de milioane de euro au fost strânşi de la lansarea colectei naționale. Una dintre organizațiile care se ocupă cu colectarea, Fundația Heritage, a luat decizia de a opri strângerea de fonduri și de a crea un alt fond pentru a ajuta salvarea și restaurarea clădirilor franceze istorice aflate într-o stare de degradare, potrivit Euronews.