Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Oficial: S-a stabilit data inaugurării lui Zelenski

Parlamentul Ucrainei a reușit să stabilească data inaugurării noului președinte ales, Vladimir Zelenski.
Sputnik

BUCUREȘTI, 16 mai – Sputnik. Inaugurarea lui Vladimir Zelenski, președintele ales al Ucrainei, va avea loc pe 20 mai.

Decizia a fost aprobată la ședința Radei Supreme a Ucrainei, fiind susținută de 315 deputați.

Președintele nou-ales insista ca depunerea jurământului să aibă loc pe 19 mai. În opinia lui, actuala guvernare încearcă să amâne data inaugurării pentru a-l lipsi de dreptul de a dizolva Parlamentul.

Putin: Rusia este gata să restabilească în totalitate relațiile cu Ucraina

Totuși, această dată a fost susținută de 207 deputați. Majoritatea parlamentarilor s-au pronunțat împotriva zilei de 19 mai, pentru că aceasta coincide cu Ziua memoriei victimelor represiunilor politice.

Deputații consideră că organizarea în această zi a unor festivități este inacceptabilă.

Anterior, comisia Radei Supreme pentru regulament a examinat șapte proiecte legate de stabilirea datei inaugurării lui Zelenski și a recomandat Parlamentului să supună votului fiecare dintre ele.

Inaugurarea trebuie să aibă loc în decurs de 30 de zile de la anunțarea oficială a rezultatelor finale ale alegerilor și publicarea lor în ziarul “Vocea Ucrainei”. Adică, nu mai târziu de 3 iunie.