Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Atenție la Tăriceanu: presiune ciudată pe Viorica Dăncilă! Interese uriașe!

Pentru a pune presiune pe premier era necesară o vizită în SUA și apoi la Ploiești, la întreprinderea americană, cu coordonare din Olanda pentru România?
Sputnik

BUCUREȘTI, 16 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Am profitat de vizita de la CAMERON de astăzi să fac un apel către doamna prim-ministru - o rog să aibă în atenție o problemă ce ține de resortul Guvernului: ANRM trebuie să dea acordul de prelungire a licenței, astfel încât calendarul pe care l-au stabilit cei de la OMV și EXXON să poată fi realizat”.

Asta a declarat Tăriceanu azi la sediul din Ploiești al firmei americane Cameron International. Se pune întrebarea de ce chiar de la sediul marii companii de echipament petrolier? Sigur, există contracte între Cameron și Exxon, unul dintre principalii beneficiari ai exploatărilor de gaze din Mare Neagră.

În esență, spune Tăriceanu, respectarea calendarului ”înseamnă punerea în funcțiune a investiției într-un termen de 2 până la 3 ani”.

Să precizăm că, inițial, ExxonMobil și OMV Petrom estimau că producția de gaze din perimetrul Neptun Deep va debuta în 2021 și ar putea dura chiar 15 ani, până în 2036.

Și să mai precizăm ceva important : acordul petrolier dintre stat și concesionarii ExxonMobil și OMV Petrom era inițial până în 2030, iar în 30 ianuarie 2019 Guvernul a aprobat prelungirea cu 15 ani, până în 2045, a respectivului acord – după cum consemnează profit.ro

Ce spune acum Tăriceanu? Nimic altceva decât povești politice: ”exploatarea gazelor de la Marea Neagră ne va asigura independența energetică a țării, vom scăpa complet de dependența de gazul rusesc” și ”România devine un jucător regional”.

Desigur, principalii beneficiari vor fi cei care exploatează, adică marile firme, iar ”dependența” este numai o vorbă fără sens, atât timp cât este o chestiune contractuală, nu impusă de cineva sau ceva.

Mai e și o chestiune de calitate a gazului, cel puțin în cazul industriei chimice, unde gazul ”rusesc” este necesar, datorită compoziției. De exemplu, Ion Niculaie lua gaz ”românesc” subvenționat, prin decizia guvernului Tăriceanu, dar îl schimba cu gaz ”rusesc”, necesar în procesul tehnologic al combinatelor sale.

”Începerea exploatării comerciale reprezintă și un avantaj foarte mare pentru buget, pentru că vor fi încasate sume foarte mari din plata redevențelor și alte taxe și impozite care se percep în cazul unor asemenea activități economice”, spune Călin Popescu Tăriceanu.

Corect, dar pentru a pune presiune pe premier era necesară o vizită în SUA și apoi la Ploiești, la întreprinderea americană, cu coordonare din Olanda pentru România? Nu era firească o discuție în Coaliție – sau chiar în Guvern?

Da, în energie sunt interese uriașe, dar cred că nu mai sunt de mult decise în România – iar când un grup de politicieni încearcă să facă un demers în interes național apar… presiuni ciudate. Cum pare și aceasta, a lui Călin Tăriceanu.

Oricum, domeniul Energiei, cu aspectele sale de neînțeles, pare ocolit de anchete, deși pare a fi un subiect pentru studiile SRI. De exemplu…

”Deşi România exportă cantităţi mari de produse petroliere şi energie electrică, ţara noastră importă aproximativ 70% din necesarul de petrol, o parte din cel de gaze naturale, uraniu şi într-o proporţie mai mică huilă”, scria în noiembrie 2017 publicația ”Intelligence” a SRI.

Foarte corect – și ar fi bine să admită și Călin Tăriceanu această realitate – iar li domnia sa și SRI să se mai aplece asupra unui aspect: exporturile păguboase de energie electrică!

Da, România pierde, exportând (introducând în rețeaua europeană) energie electrică de nefolosit, dar importă foarte multă energie de la vecini! Adică să imporți din Ucraina, hai să zicem, dar să ajungi tu, România, cu N hidrocentrale și termocentrale să imporți din Ungaria… asta e chiar culmea!

Uite un subiect pentru ”stăpânul Energiei”, Tăriceanu, mult mai important decât interesele marilor companii străine!