Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Putin: Dacă Iranul iese din acordul nuclear, toți vor uita că SUA au făcut-o primii

Toți vor uita că SUA au ieșit primii din acordul nuclear în care Iranul va decide să renunțe la acest accord, a declarat Vladimir Putin astăzi.
Sputnik

Putin: SUA sunt interesate de îmbunătățirea relațiilor cu Rusia
BUCUREȘTI, 15 mai – Sputnik. Dacă Iranul își va anunța ieșirea din acordul nuclear, toți vor uita că SUA a făcut-o primii, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin.

“Voi spune acum un lucru nediplomatic, care ar putea răni urechea prietenilor noștri europeni: iată americani au ieșit, acordul se surpă, statele europene nu pot face nimic pentru salvarea lui, să lucreze real cu Iranul pentru a-i compensa pierderile din sfera economică. Imediat ce Iranul va face primii pași drept răspuns, va declara că iesă din ceva, a doua zi toți vor uita că Statele Unite au fost inițiatorii distrugerii și toată vina va cădea pe seama Iranului. Toată opinia publică mondială se va îndrepta în această direcție”, a declarat Putin la conferința de presă după negocierile cu președintele austriac.