Video
Materiale video

Momente de teroare în timpul unui zbor: a ameninţat că omoară toți pasagerii - Video

Pasagerii unui avion al companiei Ryanair, care au călătorit sâmbătă de la Manchester la Gran Canaria, au avut parte de momente terifiante când un bărbat a atacat membrii echipajului și a încercat să deschidă o ușă a avionului în zbor. De asemenea, a amenințat că îi va ucide pe toți cei de la bordul avionului.
Sputnik

BUCUREŞTI, 12 mai, Sputnik – Doina Crainic. Fără îndoială, pasagerii își vor aminti mult timp de călătoria de pe 4 mai către Gran Canaria, din Manchester, din cauza comportamentului foarte agresiv al unui pasager.

Potrivit martorilor citați The Sun, mai întâi, bărbatul a încercat de mai multe ori să deschidă o ușă a avionului aflat în zbor.

Apoi a smuls un stingător de incendiu și a amenințat că va lovi o stewardesă. Doi pasageri care au încercat să-l calmeze au fost, de asemenea, atacați. În cele din urmă, bărbatul a fost imobilizat de membrii echipajului și de călători, care au reuşit să-l menţină astfel timp de 45 de minute.

După cum arată o înregistrare din avion, imobilizat la podea, bărbatul nu a încetat să jure și să amenințe pe toată lumea.

„Vă voi lovi şi vă voi omorî pe toţi și să nu credeţi că glumesc”, a ameninţat individul violent.

Pasagerii, printre care se aflau copii şi familii tinere, au trecut prin momente de teroare.

După ce avionul a aterizat, bărbatul a fost arestat de poliția spaniolă. Potrivit companiei Ryanair, acestuia îi este interzisă acum călătoria cu aeronavele companiei.