Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Prognoza meteo, anunţ: iată până când ne mai bucurăm de vreme frumoasă

Meteorologii anunţă că vremea se va mai menţine frumoasă o scurtă perioadă, după care vom avea parte de un grad ridicat de instabilitate atmosferică.
Sputnik

BUCUREŞTI, 11 mai – Sputnik, Doina Crainic. Duminică, vremea se va încălzi în toate regiunile, devenind ușor mai caldă decât în mod obișnuit la această dată în cele vestice, sud-vestice și centrale, potrivit România TV

Cerul va avea înnorări temporar accentuate în sud-vestul țării, iar după-amiaza și în zonele de deal și de munte, unde local vor fi ploi slabe, de scurtă durată, însoțite și de descărcări electrice și unele intensificări ale vântului. În restul teritoriului, cerul va fi variabil și astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 17 și 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest și sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 15 grade.

Prognoza meteo pentru weekend şi săptămâna viitoare: veşti proaste – iată ce ne aşteaptă

Luni, vremea va fi în continuare ușor mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, mai ales în zonele de câmpie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în sud-vest, iar după-amiaza și noaptea și în celelalte regiuni. Vor fi averse și descărcări electrice, local în Banat și Oltenia și pe arii restrânse în restul teritoriului, dar mai ales la munte, în nord și nord-vest. Cu totul izolat, cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele înalte de munte, local în sudul țării, iar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 16...18 grade pe litoral și în jurul a 25 de grade în zonele de câmpie și podiș, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 14 grade.

Marţi, vremea va fi în general instabilă și se va răci ușor. Temporar înnorările vor fi accentuate și vor cădea averse, însoțite și de descărcări electrice, în cea mai mare parte a țării. Izolat, vor fi condiții de grindină, iar cu precădere în sud-vest și la munte, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, dar îndeosebi în sud, centru și zona înaltă de munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 17 și 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 14 grade.

Miercuri, vremea se va menține instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi averse în majoritatea regiunilor, asociate local cu descărcări electrice. Izolat, cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud și la munte, precum și, de scurtă durată, în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 15 grade.

De joi până sâmbătă, vremea se va menține în general instabilă, iar valorile termice se vor situa, în general, în jurul celor normale climatologic pentru această perioadă.