Este vorba de o tânără de 19 ani care, potrivit presei, practica videochat, iar uneori mai invita „clienții” în apartamentul închiriat pentru relații intime. Ea a fost înjunghiată de un tânăr de 26 de ani după ce împreună ar fi consumat droguri, ar fi întreținut relații intime, iar, ulterior, fata ar fi luat un cuțit și încercat să-l înjunghieze pe „partener”, care s-a dovedit a fi mai „abil”.
Inițial se credea că făptașul ar fi iubitul ei, însă nu s-a adeverit presupunerea.
„Criminalul ar fi încercat să spele urmele de sânge, însă ulterior a realizat ceea ce a făcut şi a ieşit din apartament. Martorii au povestit că tânărul s-a învârtit ore în şir în jurul blocului, până spre seară, atunci când a sunat la 112 şi a anunţat ce s-a întâmplat”, notează Observator.
După ce suspectul a fost dus la audieri, acesta a povestit totul în faţa anchetatorilor. El a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.