CHIȘINĂU, 8 mai – Sputnik. În ajunul Zilei Victoriei, în centrul Chișinăului a fost desfășurată o panglică „Sf. Gheorghe” cu o lungime de 75 de metri. Potrivit organizatorilor, această lungime a panglicii simbolizează aniversarea eliberării țării de sub ocupația fascistă - acum 75 de ani s-a încheiat operația Iași–Chișinău.
Panglica „Sf. Gheorghe” a fost desfășurată lângă Arcul de Triumf, în fața sediului Guvernului Republicii Moldova. La acțiune au participat elevi, studenți, părinții acestora, precum și simpli trecători care în acel moment se plimbau prin Parcul Catedralei.
„Acțiunea „Panglica Sf. Gheorghe” s-a desfășurat în cadrul numeroaselor manifestări organizate cu ocazia Zilei Victoriei și aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă - încheierea operației Iași–Chișinău. De menționat că la acțiune nu au participat doar copii, ci și părinții acestora. Ei au venit cu toții deoarece Ziua Victoriei este o sărbătoare de familie”, a declarat pentru Sputnik deputatul socialist Vladimir Odnostalko.
Potrivit acestuia, astfel de acțiuni demonstrează că amintirea despre acele evenimente groaznice este vie în Moldova.
„Tânăra generație cunoaște istoria noastră, istoria ținutului în care au trăit străbunii noștri, datorită cărora astăzi în țara noastră nu există fascism”, a menționat deputatul.
Această acțiune frumoasă care a devenit deja tradițională a fost precedată de un flashmob de dans - „Valsul Victoriei”, la care au participat aproximativ 100 de elevi și studenți.
În pofida timpului răcoros și a vântului puternic, dansatorii au interpretat un vals lent în ritmurile muzicii din anii de război. Periodic, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, tehnica nu rezista și muzica se întrerupea, însă participanții la flashmob nu s-au pierdut cu firea: tinerii continuau să danseze interpretând în cor melodia cunoscută.
Ambele acțiuni au fost organizate de mișcarea de tineret „Voluntarii Victoriei” împreună cu organizația de tineret „Garda Tânără".