BUCUREȘTI, 7 mai – Sputnik. Este în interesul Europei relansarea ideii unei zone eurasiatice de liber schimb care va servi și intereselor naționale economice ale Ungariei, a declarat luni ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerț, Péter Szijjártó, potrivit unui comunicat al guvernului de la Budapesta.
Șeful diplomației ungare a făcut această declarație în cadrul reuniunii de la Bratislava a miniștrilor Afacerilor Externe din statele Grupului de la Vișegrad (Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia), din Parteneriatul Estic (Republica Moldova, Belarus, Ucraina, Armenia, Georgia și Azerbadjan), la care a participat și ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu.
Subiectele principale de discuție în cadrul reuniunii au vizat aspecte legate de comerț și energie, precum și de securitate.
"Este în interesul Europei stabilirea unei cooperări apropiate și strânse cu cei mai importanți participanți ai economiei globale și, în consecință, este în interesul său evident să relansăm ideea unei zone de liber schimb eurasiatice", a declarat Szijjártó reporterilor.
"Înființarea unei zone de liber schimb ar servi cu siguranță și intereselor economice naționale ale Ungariei", a adăugat el.
"Ungaria câștigă în fiecare an 1300 miliarde de forinți (4 miliarde EUR) din comerțul cu țările Parteneriatului Estic și, în consecință, cu cât sunt mai puține bariere birocratice în calea comerțului, cu atât mai bine", a explicat el.
"Ideea unei zone de liber schimb eurasiatice a fost deja propusă cu mulți ani în urmă, iar acum, odată ce Inițiativa „Noul Drum al Mătăsii” al Chinei (BRI) dictează în mod clar ritmul schimbărilor economice globale, este justificat ca tema să fie pusă pe ordinea de zi încă o dată ", a subliniat domnul Szijjártó.
În legătură cu Inițiativa „Noul Drum al Mătăsii”, ministrul de Externe al Ungariei a declarat că proiectele de dezvoltare a infrastructurii, care sunt fundamental necesare pentru întărirea cooperării economice, se realizează în cadrul BRI.
"În general, comerțul liber este în interesul nostru, iar aprofundarea cooperării economice eurasiatice este, de asemenea, în interesul nostru", a subliniat Szijjártó, adăugând că punerea în aplicare a unui acord de liber schimb este deja în curs de desfășurare cu trei dintre cele șase țări ale Parteneriatului Estic (Ucraina, Moldova și Georgia), “iar acum recomandăm ca acest lucru să fie extins pentru a include celelalte trei țări”.
Cooperarea în domeniul energiei între participanți a fost, de asemenea, un subiect de discuție în cadrul reuniunii, în legătură cu care Szijjártó a declarat presei:
"Este în interesul evident al Ungariei ca Azerbaidjanul să transporte cât mai mult gaz către Europa de Sud-est prin coridorul de gaz din sud, de asemenea, să fie luată în considerare în legătură cu furnizarea de gaze din Europa Centrală ".
"Luăm în calcul mai multe scenarii privind diversificarea surselor de gaze naturale în Ungaria, dar, din nefericire, toate acestea progresează foarte lent și, în consecință, este important să păstrăm și gazul din Azerbaidjan printre scenariile posibile", a declarat ministrul ungar de externe.
"Acesta este unul dintre motivele pentru care solicităm Uniunii Europene să ofere tot sprijinul posibil pentru dezvoltarea coridorului de gaz din sud".