Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Prognoza meteo pentru 4 săptămâni: nu mai scăpăm de vreme rece şi ploi?

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo valabilă pentru patru săptămâni, până la începutul lunii iunie. Cât timp vom mai avea parte de temperaturi scăzute şi ploi.
Sputnik

Alertă meteo: masă de aer arctic deasupra Europei. Temperaturile scad brusc și la noi
BUCUREŞTI, 3 mai – Sputnik, Doina Crainic. Estimările meteorologice publicate de ANM pentru perioada 06.05.- 03.06.2019 sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016.

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Săptămâna 06.05.2019 – 13.05.2019

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în vestul, centrul și nordvestul teritoriului.

Regimul pluviometric va fi excedentar pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile centrale, estice și la munte.

Săptămâna 13.05.2019 – 20.05.2019

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi excedentare în jumătatea estică a teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale ale perioadei

Săptămâna 20.05.2019 – 27.05.2019

Temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval se vor încadra în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 27.05.2019 – 03.06.2019

Valorile termice estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele specifice intervalului, posibil ușor mai ridicate în regiunile vestice.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice, dar și ușor deficitar în vestul și nord-vestul teritoriului. În rest cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.