Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Putin a primit titlul doctor honoris causa în China

Vladimir Putin a primit titlul de doctor honoris causa al cele mai prestigioase universități din China, în cadrul unei ceremonii festive la care a asistat și liderul chinez, Xi Jinping.
Sputnik

BUCUREȘTI, 26 apr – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a devenit doctor honoris causa al Universității Tsinghua. Ceremonia festivă a avut loc vineri, în hotelul Drujba din Beijing. Decizia de conferire a titlului a fost luată de conducerea universității, cu acceptul comitetului de atestare. Diploma a fost înmânată liderului rus de către rectorul instituției, Qiu Yong.

Putin și Xi Jinping au făcut un schimb de cadouri

„E o mare onoare să primesc titlul de doctor honoris causa a uneia din cele mai importante universități din China, care figurează în top 10 al celor mai bune instituții de învățământ superior din lume, fiind un centru educațional și de cercetare de o importanță globală, fără niciun fel de exagerări”, a spus liderul rus.

Președintele Chinei, Xi Jinping, a subliniat că “îi face o plăcere deosebită să înmâneze diploma de doctor al Alma Mater celui mai bun prieten”.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a adresat studenților universității Tsinghua. Primind diploma de doctor honoris causa, liderul rus a urat universității succese și prosperitate.

„Vreau să le doresc tinerilor Chinei tot ce este mai bun, vreau să le doresc ca între zidurile acestei universități să-și însușească tot ce este mai bun, tot ce vă pot oferi minunații voștri profesori, lectori”, a spus Putin auditorului, remarcând că în această instituție e o școală minunată că nu trebuie să piardă în zadar nicio minută, nicio secundă în perioada în care o petrec în universitate.

Putin a primit titlul doctor honoris causa în China

Putin i-a sfătuit pe tineri să privească spre viitor.

“Luați tot ce este mai bun, priviți spre viitor și contribuți, așa cum o facem noi astăzi, la dezvoltarea relațiilor între țările noastre, între popoarele Rusiei și Chinei”, a spus el.

Putin nu a trecut cu vederea nici faptul că în această universitate și-au făcut studiile, au activat și predat cele mai de vază personalități ai culturii chineze, politicieni, savanți, inclusiv laureați ai premilului Nobel.

“Printre absolvenții acestei universități e și prietenul meu drag, președintele Republicii Populare Chineze, tovarășul Xi Jinping”, a spus șeful statului rus.

Președintele a menționat că în următoarele zile liderul chinez va avea un grafic foarte încărcat, cu toate acestea a găsit timp pentru a împărtăși cu Putin acest moment festiv.

Putin a primit titlul doctor honoris causa în China

“Atâți mulți lideri, zeci de lideri mondiali au sosit în China și eu știu, mi-au spus colegii, ambasadorul mi-a raportat aici, președintele Xi Jinping de dimineața până seara contactează cu ei, are diverse întrevederi, negocieri continue. În ciuda acestui grafic supraîncărcat, și-a găsit timpul nu doar pentru o întrevedere bilaterală, dar și să vină aici pentru a participa la o astfel de ceremonie festivă informală” a spus Putin și i-a mulțumit din suflet lui Xi Jinping pentru acest gest.

În replica, Xi Jinping, a adresat sincere felicitări oaspetelui său rus și a subliniat că "pentru poporul chinez Putin este un prieten vechi și sincer".

“Pentru mine Vladimir Vladimirovici este cel mai apropiat prieten, a adus și aduce un aport de o importanță istorică la aprofundarea relațiilor strategice între țările noastre și la promovarea unei cooperări bilaterale în mai multe planuri”, a spus președintele Chinei, subliniind că în ultimii șase ani s-a întâlnit peste 30 de ori cu liderul rus.

“Apreciez și prețuiesc prietenia noastră sinceră”, a conchis Xi Jinping.

Universitatea Tsinghua este una din cele mai importante instituții de învățământ superior din China, fiind înființat în 1911. Universitatea face parte din cele nouă instituții de elită ale Chinei “Liga S9”, ocupând primul loc în clasamentul național al universităților Chinei. Printre absolvenții universității se află multe persoane faimoase, inclusiv doi președinți ai Chinei - Hu Jintao și Xi Jinping.