BUCUREȘTI, 19 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Cazul elevei în vârstă de 18 ani de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București, diagnosticată cu meningită, care a murit în cursul zilei de ieri, readuce în prim-plan o problem extrem de sensibilă.
Este vorba despre faptul că meningita meningococică fulminantă, care a provocat tragedia, este una dintre cele mai grave forme de meningită și este foarte contagioasă. Problema cea mai gravă e reprezentată de faptul că vaccinul meningococic, care previne anumite forme de meningită, figurează pe lista vaccinurilor opționale recomandate de Ministerul Sănătății și nu este printre vaccinurile oferite gratuit în cabinetele medicale.
Elevii și profesorii, tratați preventiv
Inspectorii Direcției de Sănătate Publică a municipiului București au intervenit imediat ce au fost informați că la Institutul de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș” este internată o pacientă de 18 ani diagnosticată cu meningită meningococică, afecțiune care a dus la deces.
”Conform procedurilor care se impun în acest caz, au fost stabiliți toți contacții direcți, elevii a două clase de curs și 10 dintre profesorii unui liceu din Capitală, cărora li s-au recoltat probe de exudat faringian și li s-a administrat antibiotic în doză unică în scop profilactic. Împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București s-a luat decizia suspendării cursurilor în data de 19 aprilie pentru a aplica în unitatea școlara măsuri de decontaminare și dezinfecție", informează Ministerul Sănătății, potrivit hotnews.ro.
Medicul Adrian Marinescu, medic primar la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș” spune că meningita meningococică infecțioasă este una dintre cele mai grave forme de meningită, este foarte contagioasă și cu o evoluție imprevizibilă în majoritatea cazurilor și duce, de cele mai multe ori, la deces.
”Nu ai cum să previi, nu ai cum să intervii, indiferent ce ai avea la dispoziție. (…) Asta nu înseamnă că toți cei care vin în contact vor face forme severe, dar se poate întâmpla ca unii dintre ei să aibă complicații majore”, a explicat Marinescu.
Simptomele meningitei – febră mare, durere de cap, vărsături în jet
Potrivit medicului Marinescu, în momentul în care starea general a unui pacient se degradează rapid, are febră înaltă, durere de cap, vărsături în jet, în momentul în care este deranjat în mod clar de lumină și când toate aceste stări se instalează rapid, e momentul să ne gândim și la diagnosticul de meningită.
”Trebuie să ajungem la medic cât mai repede, iar acesta să stabilească dacă este meningită, ce tip de meningită și cum trebuie intervenit. În situația concretă, cu meningococ, oriunde în lume – au fost foarte multe reportaje și foarte multe discuții – și în țările cu pretenții, nu se poate preveni, când e o formă fulminantă, nu ai cum să intervii, indiferent ce ai avea la dispoziție. În cazurile de formă fulminantă, decesul e extreme de frecvent, indiferent ce ai avea la dispoziție. Sunt rare, din fericire, dar au mai fost cazuri de genul ăsta”, a explicat medicul Adrian Marinescu.
Care sunt simptomele de meningită la copii?
Simptomele de meningită nu sunt mereu aceleași la toată lumea și nu se manifestă întotdeauna în aceeași ordine. Sunt, însă, unele semen clare: febră, dureri de gât, dureri de cap și sensibilitate la lumină. Desigur, unele dintre acestea pot fi greu de descifrat la bebeluși. Aceștia s-ar putea să fie iritabili și letargici, refuzând să mănânce.
Alte simptome care indică o meningită la copii sunt, potrivit sfatulparintilor.ro, vărsături, diaree, mâinile sau picioarele reci, o erupție cutanată pe corp, pielea pătată sau inflamată și care a căpătat o nuanță palidă ori albăstrie, fontanele tari sau ieșite puțin în afară, problem de respirație și convulsii.
Părinții sunt sfătuiți ca, în cazul în care observă unele din aceste simptome la copii, să cheme de urgență medicul pediatru, fiindcă, în asemenea situații, este vital ca tratamentul să fie administrat cât mai repede.