BUCUREȘTI, 18 apr - Sputnik, Evan Răutu. ”Cel puţin două persoane speculează emoţia iscată de incendiul care a afectat catedrala Notre Dame şi au scos la vânzare pe siturile de anunţuri cenuşă şi fragmente de la locul dezastrului”, scrie agenția MEDIAFAX.
Sub titlul ”Românii vând cenuşă care ar proveni de la catedrala Notre-Dame pe siturile de anunţuri”, cunoscuta agenție de presă dă detalii despre acest jenant ”comerț”.
”O persoană vinde 280 de grame de „censa de la Catedrala Notre-Dame” pentru 400 de lei, iar un altul vinde „Lemn ars de la Notre Dam Paris” pentru 500 de lei”, scrie sursa citată.
Mai mult, fenomenul ar fi răspândit la nivel național, în România.
”În presă au apărut relatări că şi în alte oraşe ale ţării şi pe alte site-uri de vânzări au apărut astfel de oferte”, precizează cunoscuta agenție de presă.
După cum se știe, la nivel mondial se depune un efort susținut pentru adunarea de fonduri destinate refacerii catedralei – și chiar autorități din România au decis să se aloce fonduri pentru a fi trimise Franței.
În acest context, fapta acelor ”comercianți” este rușinoasă – și poate face de râs România la nivel internațional.