BUCUREȘTI, 18 apr - Sputnik, Evan Răutu. Procurorul general Augustin Lazăr a renunțat la bătălia pentru funcție – el a depus la Consiliului Superior al Magistraturii cererea prin care solicită ieșirea la pensie.
”Informaţia a fost confirmată Augustin Lazăr”, transmite agenția națională de presă AGERPRES, care completează ”Lazăr a precizat că mandatul său de procuror general se încheie pe data de 27 aprilie”.
Cu alte cuvinte, la finele săptămânii viitoare, Augustin Lazăr va fi istorie. Care sunt șansele ca această retragere să nu se petreacă acum?
În mod normal, după această cerere de pensionare, secvența s-ar fi încheiat, dar dacă nu se finalizează demisia și schimbarea de la Justiție în timp (foarte) scurt, e posibil ca președintele Iohannis să-i prelungească mandatul lui Lazăr!
Spun asta pentru că Iohannis a manifestat o ciudată afecțiune pentru Augustin Lazăr, în ciuda dovezilor care au apărut despre activitatea acestuia în perioada comunistă – și care contravin flagrant ”concepțiilor” etalate de președinte.
Reamintim că Augustin Lazăr a candidat pentru un nou mandat de procuror general, dar Tudorel Toader i-a respins candidatura.