BUCUREȘTI, 18 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Apar reacții tot mai interesante în cazul ministrului Tudorel Toader care a anunțat, în urmă cu scurt timp, că demisionează de la șefia Ministerului Justiției.
Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir scrie un mesaj extrem de dur la adresa celui care a avut în mâini frâiele Justiției și care nu a știut cum să o strunească.
”M-am convins azi. Motivul pentru care de doi ani și jumătate nu s-a făcut nimic în justiție (nici un act care să oprească statul paralel sau abuzurile), nimic pentru cei care au fost distruși în acești ani, este pentru că noi nu am avut ministru al Justiției. Am avut un ministru al teatrului și operetei. O Chiriță la masculin cu balet televizat dizgrațios. Care a stat cu orele în fața oglinzii în loc să stea la birou și să facă ceea ce trebuia să facă prin fișa postului și programul de guvernare: dreptate până la capăt”, a scris Dragomir.
Sursa citată spune că, de doi ani și jumătate, nici un alt ministru al PSD/ALDE nu a fost atât de apreciat, mediatizat excesiv și răsfățat așa cum a fost Tudorel Toader.
Tot de doi ani și jumătate, Toader l-ar fi întrecut în glume pe Doru Octavian Dumitru și ”a băgat sub preș toate dezvăluirile, protocoalele, abuzurile, deciziile CCR, deciziile politice și mai ales durerea și disperarea oamenilor”.
Dragomir se declară efectiv dezgustat de tot spectacolul ”livrat” de Tudorel Toader.
”Tot spectacolul acesta cu sigiliul, procesul verbal de predare primire, uite demisia, uite declarația, uite postare, mă dezgustă teribil. Și știți de ce? De la torționari nu am pretenții. ei știu să aresteze, să inventeze probe, să ucidă”, a explicat Dragomir.
Acesta a adăugat că mai periculoși sunt cei care distrug orice idee de justiție în numele imaginii perfide și a interesului personal mărunt.
Ce așteptări are Daniel Dragomir de la viitorul ministru al Justiției, oricare ar fi acesta?
”Îmi doresc ca viitorul ministru al justiției (oricine ar fi acesta) să lase naibii studiourile TV și să stea să muncească făcând ceva pentru români și pentru România. Că de clovni și păcălici e plină țara”, a concluzionat fostul ofițer SRI.