Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Fostul președinte al Peru a murit după ce și-a tras un glonte în cap

Fostul președinte al Peru Alan Garcia a decedat în spital după ce și-a tras un glonte în cap.
Sputnik

BUCUREȘTI, 17 apr – Sputnik. Fostul președinte al Peru Alan Garcia a decedat după ce și-a tras un glonte în cap, în momentul în care polițiștii au încercat să-l rețină în locuința lui. Fostul șef al statului peruan a fost transportat la spital, însă medicii nu au reușit să-i salveze viața.

Fostul președinte al Peru și-a tras un glonte în cap

Potrivit portalului RPP, Garcia a fost reținut în locuința lui din prestigiosul cartier Miraflores din Lima. În momentul reținerii, Garcia și-a tras un glonte în cap, fiind transportat la spital, în secția de reanimare. 

Garcia era suspectat de participare la complicitate criminală și spălare de bani. În afară de aceasta, procuratura a prezentat probe prin care demonstrează că fostul președinte a primit din partea companiei braziliene de construcții Odebrecht mită de 100 de mii de dolari.

La sfârșitul anului 2018, Garcia a încercat să solicite azil politic la ambasada Uruguay, însă cererea i-a fost respinsă. Ministrul de atunci al Afacerilor Externe din Uruguay, Rodolfo Nin Novoa, declarase că autoritățile acestei țări i-au cerut fostului șef al statului să părăsească incinta ambasadei din Lima.