Foto
Imagini foto de la evenimente de ultimă oră, cu personalități și de actualitate, poze cu natura și de la competiții sportive, culturale

Cum arăta Catedrala Notre-Dame din Paris până la incendiu - galerie foto

Sputnik

Catedrala Notre-Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 30.000 de oameni. În zilele cu afluenţa ridicată, pricinuită de sărbători sau evenimente importante, se poate ajunge chiar şi la 50.000 de oameni.

Construcţia a început în anul 1163, pe locul unui lăcaş de cult dedicat sfântului diacon Ştefan. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfinţit altarul, dar construcţia catedralei a durat din 1163 până în 1345. Construcţia clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe faţada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIV-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluţii arhitecturale specifice stilului gotic.

Faţada dantelată şi cele două turnuri patrulatere, de câte 69 m fiecare, radiază mult echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile stilului gotic târziu. Impresia spaţială în interiorul bisericii este copleşitoare, zidurile ei se înalţă pe trei rânduri de coloane. De proporţii impozante, 130 m lungime, 45 m lăţime, 35 m înălţime, unde încap până la 10.000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui şi picturi.

Un incendiu major în Catedrala Notre Dame din Paris a început luni seara, turnul Catedralei s-a prăbușit, structura de bază a fost cuprinsă de flacără, însă prăbușirea faţadei și a celor două turnuri a fost împiedicată.

Propagarea incendiului se explică prin faptul că în edificiu se realizau lucrări de restaurare, considerate a fi una dintre posibilele cauze ale incendiilor. Din acest motiv, clădirea era înconjurată de schele.

Mai mult de 400 de pompieri au fost implicați în lupta împotriva incendiului, în timp ce utilizarea aviației a trebuit să fie abandonată din cauza amenințării unui colaps al clădirii.

1 / 18
A view of downtown Paris from the top of Notre-Dame de Paris cathedral with the Chimera statue in foregrounds, taken 14 March 2002.
2 / 18
Catholic priests line up to enter 'Notre-Dame de Paris' cathedral, on December 12, 2012 in Paris, as part of its 850th anniversary. Cardinal Andre Vingt-Trois, the archbishop of Paris led a Pontifical Mass in Notre Dame (Our Lady), the iconic cathedral at the heart of the French capital and a masterpiece of Gothic art, which launched from December 12 a year of celebrations to mark the 850th anniversary of its founding.
3 / 18
Catedrala Notre Dame din Paris
4 / 18
This photograph taken on June 26, 2018, shows a distressed gargoyle of Notre Dame de Paris Cathedral in Paris.
5 / 18
Credincioși la Catedrala Notre Dame din Paris
6 / 18
Горгулья на северном фасаде собора Парижской Богоматери.
7 / 18
This photograph taken on June 26, 2018, shows the towers of Notre Dame de Paris Cathedral in Paris.
8 / 18
Dmitri Medvedev și soția sa, în vizită la Catedrala Notre Dame din Paris
9 / 18
Sculptură între portalurile fațadei vestice a Catedralei Notre Dame din Paris.
10 / 18
A photo taken on June 26, 2018 from the Notre-Dame de Paris Cathedral shows the statue of an apostle and a tourist boat cruising on the river Seine in central Paris.
11 / 18
People gather around the new bells of Notre-Dame de Paris Cathedral to attend their blessing during a mass on February 2, 2013 in Paris. This bell, the biggest among the nine new ones, has been made in the Dutch Royal Eijbouts foundry in Asten. Baptised "Marie," it weighs 6 tons and plays a G sharp note (sol diese).
12 / 18
A crane lifts one of 16 copper statues, sitting 50 meters above the ground, off the Notre-Dame-de-Paris Cathedral to be taken for restoration on April 11, 2019 in the French capital Paris. - Using a 120 meter crane at the foot of the cathedral, the sixteen statues, the 12 apostles and the 4 evangelists, which sit around the spire of the cathedral are being removed to be sent to Perigueux, in southwest France for restoration. The absence of the statues will also signal the start of the renovation work of the spire that will last until 2022. Only then will the statues, commisioned in the 1860s during the great restoration of the cathedral by Viollet-le-Duc, return to their original place.
13 / 18
Interiorul Catedralei Notre Dame din Paris
14 / 18
Sculpturi ale apostolilor la vârful Notre Dame din Paris
15 / 18
Photo prise le 01 fйvrier 2004 а Paris de l'orgue de la cathйdrale Notre Dame, l'un des plus cйlиbres au monde, avec ses quelque 7800 tuyaux. Informatisй depuis 1992, il est le plus grand de France. Picture of the organ of Notre Dame de Paris Cathedral, one of the most famous in the World, 01 February 2004 in Paris.
16 / 18
Catedrala Notre Dame din Paris
17 / 18
A view of a 14th century wood sculpture depicting scenes from the life of Christ, inside the Notre-Dame de Paris cathedral, on November 29, 2012, in Paris.
18 / 18
People watch as flames and smoke rise from Notre Dame cathedral as it burns in Paris, Monday, April 15, 2019. Massive plumes of yellow brown smoke is filling the air above Notre Dame Cathedral and ash is falling on tourists and others around the island that marks the center of Paris.