BUCUREŞTI, 15 apr – Sputnik, Doina Crainic. În zona, nou instituită, cu emisii poluante ultra-joase (ULEZ), anumite vehicule vor trebui să plătească o nouă taxă, în plus față de cea pentru aglomerație (Congestion Charge).
Ca și în cazul „Congestion Charge”, taxa pentru emisii poluante ultra-joase va trebui plătită 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, în fiecare zi a anului, în aceeași zonă din centrul Londrei, potrivit Ziarul Românesc UK.
Vehiculele, inclusiv autoturismele și autoutilitarele, care nu se încadrează în standarde de emisii ULEZ vor trebui să plătească:
- 12.50 lire pentru majoritatea tipurilor de autovehicule, inclusiv autoturisme, motociclete și camionete (până la 3,5 tone inclusiv);
- 100 de lire pentru vehicule mai grele, inclusiv camioane (peste 3,5 tone) și autobuze / autocare (peste 5 tone).
Puteţi intra pe această adresă, pe site-ul primăriei Londrei, pentru a verifica dacă vehiculul dvs. se încadrează în standarde sau dacă e necesar să plătiţi taxa.
De asemenea, vehiculele care vor trebui să plătească noua taxă sunt: motociclete care nu respectă standardele Euro 3 (vehicule fabricate înainte de 2007); autoturismele pe benzină și autoutilitarele care nu îndeplinesc standardele Euro 4 (vehicule anterioare anului 2006); vehiculele Diesel și autoutilitarele care nu îndeplinesc standardele Euro 6 (vehicule fabricate înainte de 2015).
Autobuzele, autocarele și camioanele vor trebui să respecte sau să depășească standardele Euro 6. Șoferii care omit să plătească taxa vor fi amendați cu 160 de lire sterline.
Potrivit primăriei, poluarea aerului din Londra crește riscul bolilor cardiace, pulmonare și de astm, arată Primăria Londrei. Fiecare copil din Londra respiră zilnic aerul toxic ce dăunează dezvoltării pulmonare. Transportul rutier este cea mai mare sursă de poluare care afectează sănătatea locuitorilor din Londra. Aproximativ jumătate dintre emisiile de oxid de azot (NOx) provine din transportul rutier. Acestea contribuie la niveluri crescute peste limita admisă de dioxid de azot (NO2) și particule (PM), poluanți care duc la dezvoltarea de boli cronice şi reduc speranța de viață.