Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Probleme în SRI? Ofițer: ”Băiatul ăsta prezintă un risc contra-informativ grav”

Daniel Dragomir reacționează după ce fostul general al Serviciului Român de Informații, Dumitru Dumbravă, l-a acuzat pe acționarul majoritar al Realitatea Tv că dezinformează în cazul Mircia Gutău.
Sputnik

BUCUREȘTI, 14 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir face, pe blogul România 3.0, un comentariu interesant referitor la gestul fostului general al SRI, Dumitru Dumbravă, care a avut o reacţie extrem de critică la adresa lui Cozmin Gușă.

Mai exact, Dumbravă îl acuză pe Gușă că dezinformează în cazul primarului din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

”Las aici câmp deschis investigației jurnalistice”

Reamintim că, vineri, prin intermediul avocatului său, Gutău a dat statul român în judecată și a cerut despăgubiri de 10,5 milioane de euro, pentru cei peste 12 ani petrecuți ”prin procese și prin pușcăriile patriei”

Dumbravă spune că Realitatea TV a ignorant cu bună știință anumite informații și adaugă că acționarul Realitatea afirmă că ”Mircia Gutău nu a făcut nimic, dar a făcut pușcărie”. În acest sens, fostul general SRI îi atrage atenția lui Gușă că o serie de informații, cum ar fi, spre exemplu, cele legate de condamnarea definitivă la ani buni de Pușcărie a Curții de Apel Craiova sau cele legate de faptul că martorul denunțător Popescu Constantin nu ”a fost legal citat în calitatea procedural corectă de parte vătămată, conform art. 19 din Legea 78/2000” nu au fost menționate de acționarul Realitatea Tv tot ascultat ”

”Am tot ascultat în timp ce scriam dacă informațiile de mai sus apar. Nu au apărut. Nu au apărut nici date despre un alt judecător care a contribuit la achitarea domnului Mircia Imaculatul. Mă refer la doamna Simona Neniță. Las aici câmp deschis investigației jurnalistice. O doză de mister prinde foarte bine la public. Dar să avem în vedere că judecătorii sunt independenți și că judecă potrivit legii și în raport cu propria conștiință (Doamne, cât de bine sună fraza asta!!!!)”, a scris Dumitru Dumbravă, potrivit stiripesurse.ro

”Acum înțelegem cum lucrau ei în câmpul tactic”

Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, a comentat reacția lui Dumitru Dumbravă, pe care a catalogat-o drept ”auto-denunțul unui frustrat”.

”Ne arată el ce dosare sunt, ce informații, cine e vinovat și cine e inocent (vorba aia ”las că știm noi”), cum trebuie judecate, de către cine și în ce fel, cine e incompatibil, cine e de la ”est” sau de la ”vest” (se vede că nu a lucrat niciodată muncă adevărată de informații) și ce ”știe” el. Acum înțelegem foarte bine cum lucrau ei în câmpul tactic și cum decideau ei ce și cum”, a scris Dragomir

Acesta a făcut și câteva precizări, afirmând că prevede că Dumbravă ”se va auto-detona cu splendoare” și a atras atenția că nu toți generalii sunt ca așa, adăugând că în toate serviciile noastre sunt și oameni de mare calitate.

Sursa citată face, însă, o afirmație cel puțin interesantă, care ar putea da nașterii la suspiciuni privind existența unor problem în interiorul Serviciului Român de Informații.

”Băiatul ăsta, în dorința sa de răzbunare și de atacare a serviciului, prezintă un risc contra-informativ grav”, a explicat Daniel Dragomir.

Fostul ofițer SRI mai spune, însă, că Dumbravă nu este în măsură să facă aprecieri asupra cazului lui Mircia Gutău, fiindcă, spre deosebire de edilul din Râmnicu Vâlcea, care ”a făcut lucruri pentru oameni în viața asta”, Mitică, adică Dumitru Dumbravă, ”a păpat salariul statului”.

Dragomir mai precizează, însă, că Dumbravă este acoperit de factorul politic care ar opri declasificarea audierii sale de la Comisia SRI.

”Am adresat acum 4 luni o scrisoare deschisă domnului Manda și Directorului Hellvig. Fără răspuns până azi. Românii (abuzați sau ne-abuzați) au dreptul să știe, să înțeleagă cine ne-a adus în starea în care suntem astăzi”, a adăugat Daniel Dragomir.