Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Vreme severă: furtuni, grindină în mai multe zone, ninsori la munte

În mai multe localităţi s-au semnalat fenomene de vreme severă, precum ploi cu tunete şi fulgere, grindină, iar la munte, ninsori, existând riscul producerii de avalanşe.
Sputnik

BUCUREŞTI, 12 apr – Sputnik, Doina Crainic. În România a fost o perioadă lungă de secetă, însă episodul de ploi a venit cu fenomene extreme în mai multe zone ale ţării.

Avertizare meteo de vreme severă: averse şi descărcări electrice –câte zile durează ploile

Astfel, în judeţele Mehedinţi și Caraș-Severin a fost furtună cu tunete, fulgere şi grindină, iar la munte s-a depus un nou strat de zăpadă, potrivit România TV

S-au produs indundații în mai multe zone, iar pompierii au fost nevoiți să intervină de urgență. Astfel, în Mehedinţi, câteva zeci de minute de ploaie torenţială au inundat total o zonă din oraşul Strehaia, apa acoperind o suprafaţă de câteva mii de metri, pe două străzi din localitate, şi intrând în gospodăriile unor localnici, care au sunat la 112. Pompierii au intervenit de urgență.

Şi în judeţul Caras-Severin au fost inundaţii, iar în orașul Caransebeș canalizarea nu a mai făcut față.

La munte, la cota 2000, a nins abundent în Sinaia şi s-a depus un nou strat de zăpadă.

De asemenea, temperaturile sunt foarte scăzute pentru această perioadă, scăzând în unele zone până la -2 grade.