Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Ministru român: Cum vor fi afectate drepturile românilor, în toate scenariile post-Brexit

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că președinția română a Consiliului Uniunii Europene ia în calcul toate scenariile post-Brexit, vorbind despre cum vor fi afectate drepturile românilor care locuiesc şi muncesc în Marea Britanie.
Sputnik

„Revocați articolul 50”: tot mai mulţi deputaţi britanici vor anularea Brexit
BUCUREŞTI, 12 apr – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit ministrului român al Finanțelor, Eugen Teodorovici, președinția română a Consiliului Uniunii Europene ia în calcul inclusiv scenariul anulării Brexit, în urma unui al doilea referendum care ar putea fi organizat, informează Ziarul Românesc UK

Declaraţia a fost făcută la finalul primei zile a reuniunii informale a miniștrilor de Economie și Finanțe ai statelor din Consiliul UE (ECOFIN).

„La nivelul Președinției române sunt luate în calcul toate scenariile posibile, și Brexit în baza unui acord, și Brexit fără nici un acord, și chiar fără un Brexit, în cazul în care în Parlamentul britanic se votează un nou referendum și poate al doilea referendum să aibă un rezultat care să ducă la anularea ideii de Brexit. Nu știu care va fi votul, noi îl vom respecta, la nivel european, este dreptul cetățenilor britanici să decidă”, a declarat Teodorovici.

Pe de altă parte, Guvernul conservator de la Londra a transmis în repetate rânduri, în ultimele luni, că nu se va organiza un alt referendum privind ieșirea din UE.

De asemenea, ministrul român a dat asigurări că românii care lucrează în Marea Britanie nu vor avea de suferit în urma Brexitului, drepturile lor nu vor fi afectate.

„Vizavi de șomaj, pot fi influențe în economia europeană în ansamblul ei. Românii care lucrează în Marea Britanie nu vor avea de suferit, pentru că s-au purtat discuții și de ordin bilateral cu mai multe zone, astfel încât drepturile lor să nu fie afectate. Discuțiile continuă, pentru ca să fim siguri că românii din Marea Britanie nu vor avea de suferit”, a adăugat Eugen Teodorovici.

În acelaşi timp, ministrul Finanţelor a ţinut să sublinieze că plecarea masivă a muncitorilor români în vestul Europei pune în pericol economia României.

„Este și acesta un factor care poate afecta competitivitatea României, neavând forță de muncă atât calificată, cât și necalificată, care pleacă către vestul Europei, rămâi cu banii necheltuiți, cu proiectele doar pe hârtie. Se caută soluții pentru ca la nivel european piața forței de muncă să se echilibreze”, a atras atenţia Teodorovici.