Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Concediu suplimentar pentru unele femei care se pregătesc să devină mame

O măsură pregătită de Guvern este pe cale să fie adoptată prin Ordonanță de Urgență și prevede că angajatorii vor fi obligați să acorde un concediu de odihnă suplimentar – care sunt condițiile.
Sputnik

BUCUREȘTI, 9 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Angajatele care se pregătesc să devină mame și care urmează o procedură de fertilizare ”in vitro” vor putea beneficia de concediu suplimentar plătit.

Perioada va fi de trei zile, în două etape, și va trebui justificat prin scrisoare eliberată de medicul specialist.

Măsura este pregătită a fi adoptată de Guvern prin ordonanță de urgență, astfel că va intra în vigoare imediat după adoptarea și publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, informează profit.ro

Potrivit acestei ordonanțe, concediul de odihnă suplimentar va consta într-o zi de la data efectuării puncției ovariene și în alte două zile începând cu data efectuării embriotransferului.

Guvernul arată că această măsură, necesară pentru prevenirea declinului demografic, este complementară proiectului ”O șansă pentru cuplurile cu infertilitate” derulat de Consiliul General al Municipiului București.

Acest proiect prevede acordarea unui sprijin financiar în valoare totală de 13.800 de lei/cuplu infertile din Capitală cu indicație medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro.

Bugetul alocat pentru perioada iunie 2018-decembrie 2019, de 13,8 milioane de lei, ar ajuta 1000 de femei să devină mame.