Şofer român, erou în Germania după ce a salvat vieţi dintr-un incendiu puternic - FOTO

În Germania a izbucnit un incendiu puternic pe o autostradă. Deşi victimele au făcut semn mai multor şoferi să oprească, cei mai mulţi şi-au văzut în continuare de drum, însă un şofer român a oprit şi s-a grăbit să le vină în ajutor.
Sputnik

BUCUREŞTI, 8 apr – Sputnik, Doina Crainic. O germancă, Natalie Müller, de 39 de ani, povesteşte pe pagina personală de Facebook despre întâmplarea nefericită prin care a trecut după ce maşina la volanul căreia se afla a început să fie cuprinsă de flăcări.

Sâmbătă, 6 aprilie, Natalie conducea un SUV, marca Jeep, pe autostrada 62, în zona oraşului Landstuhl din Germania. Ea mergea, împreună cu cea mai bună prietenă, Claudia Priem, către o fermă unde urma să lase doi cai, aflaţi în rulota tractată de maşină, potrivit ziarulromanesc.de. 

La un moment dat, tinerele au observat că ieşea fum de la motor.

„Am tras imediat pe dreapta şi am văzut că fumul ieşea de sub capotă. Am sunat imediat la Pompieri”, a declarat Natalie pentru rheinpfalz.de.

În scurt timp, maşina a fost cuprinsă de flăcări, cele două tinere reuşind să coboare. Însă ele nu au putut detaşa de maşină rulota în care se aflau caii.

„Am făcut semn celorlalţi şoferi, cerând ajutorul. Mulţi dintre ei nu au oprit şi şi-au văut în continuare de drum. Au oprit totuşi două femei şi un bărbat străin care conducea un camion [şofer român, n. red.]. Bărbatul a început să strige: Fugiţi! Pericol! Va exploda!”, a mai precizat tânăra.

Şoferul român de TIR a intervenit şi a salvat-o pe prietena ei care încerca să intre în maşină pentru a-şi recupera geanta. De asemenea, el a reuşit să detaşeze rulota şi a împins-o câţiva metri pentru a o îndepărta de maşina care ardea. După ce a salvat femeile şi caii, şoferul şi-a continuat drumul.

Natalie a lansat un apel pe Facebook pentru găsirea bărbatului care le-a salvat.

„Acest om ne-a salvat. A trecut pe autostradă şi ne-a împins rulota în câteva secunde. Apoi ne-a avertizat să nu ne întoarcem la maşină şi a dispărut. Eu şi Claudia am vrea să-i mulţumim personal acestui om. Dacă am putea să-l găsim pe Facebook ar fi grozav!”, a scris Natalie Müller pe Facebook.