Lovitură în cazul Lazăr – susținere neașteptată pentru procuror!

”Orice discuţie despre retragerea premiului este inutilă - am premiat un om pentru atitudinea lui corectă şi fermă în apărarea justiţiei - acesta a fost criteriul cel mai important, el este îndeplinit şi în ziua de astăzi”.
Sputnik

BUCUREȘTI, 6 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. O adevărată bombă în cazul Augustin Lazăr – chiar societatea care a militat cel mai mult pentru introducerea ”legii lustrației” refuză să retragă diploma acordată lui Lazăr, fost procuror comunist dovedit a fi respins cererea de liberare a unui disident.

”Societatea Timişoara nu va retrage premiul acordat lui Augustin Lazăr: Orice discuţie este inutilă pentru că noi am premiat un om pentru atitudinea lui corectă şi fermă în apărarea justiţiei”, transmite celebra organizație.

Fiul unui mare om de cultură român - în dosar de droguri!

Declarația aparține vicepreşedintei Societăţii Timişoara, jurnalista Brânduşa Armanca, care a confirmat azi corespondentului MEDIAFAX că nu îi va fi retras premiul „Speranţa” procurorului general Augustin Lazăr.

Cererea de retragere fusese adresată de  Asociaţia 15 Noiembrie 1987, printr-o scrisoare deschisă, dar și de realizatoarea ”Memorialului Durerii”, Lucia Hossu Longin.

”Noi nu am primit nicio solicitare de acest fel, nu comunicăm cu alte organizaţii prin presă, deşi suntem şi noi jurnalişti”, a declarat Brânduşa Armanca. ”Sunt convinsă că orice discuţie despre retragerea premiului este inutilă pentru că noi am premiat un om pentru atitudinea lui corectă şi fermă în apărarea justiţiei - acesta a fost criteriul cel mai important, el este îndeplinit şi în ziua de astăzi”.

Reamintim că Asociația 21 Decembrie 1989 i-a cerut demisia lui Lazăr imediat după ce ”Lumea  Justiției” a publicat documentele compromițătoare.