BUCUREȘTI, 2 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Am luat decizia să ne oprim aici!”, transmite senatorul Daniel Zamfir, singurul parlamentar care a avut curajul de a se bate pentru drepturile românilor în fața dictaturii băncilor.
Astăzi, la audierile Comisiei de anchetă au fost invitați pentru a treia oară ”fostul trezorier al ING Bank, Florin Cîțu, și directorul direcției supraveghere financiară din BNR, Nicolae Cinteză”, arată Zamfir.
Dar, deși ”conform legii, prezenta ambilor este obligatorie” – și conform deciziei CCR în cazul Kovesi vs Comisia ”Sufrageria”, adăugăm noi – cei doi nu au venit.
”Senatorul, aparat frenetic de colegii din PNL și USR, se consideră mai presus de lege și nu vrea sa vină, iar directorul din BNR este oprit de Guvernator - altul care se crede mai presus de lege - să vină”, a explicat senatorul într-o postare recentă.
Ca atare, Daniel Zamfir și Comisia de anchetă au luat o decizie radicală, dar foarte interesantă – raport pe baza ”declarațiilor publice”!...
”Comisia a luat decizia să nu îi mai invite, urmând să prezinte raportul pe baza declarațiilor celor audiați și a declarațiilor publice făcute de cei care au refuzat să se prezinte de a lungul timpului”, scrie Zamfir.
Dar, senatorul nu se oprește aici, ci face o promisiune foarte dură: va scoate la iveală ”scheletele”.
”Luni voi prezenta scheletele din dulapurile celor doi și motivul real al neprezentării la audieri”, scrie Zamfir, conchizând ”Îi înfundă total, credeți-mă!”.
O misiune foarte greu de realizat – cel puțin în cazul directorului BNR Cinteză, al cărui dulap este… prea mare și prea plin de schelete – și ar da peste cap prea multe, la nivel național și chiar internațional.