Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Sondaj la zi: schimbări importante pentru prezidențiale - vizați Iohannis și Tăriceanu

Dintre datele prezentate apar trei schimbări semnificative – cotele lui Iohannis și Tăriceanu, dar și numărul celor care au ”opțiune clară de vot”.
Sputnik

BUCUREȘTI, 1 apr - Sputnik, Evan Răutu. Centrul de Sociologie Urbana și Regională a publicat aseară un nou sondaj, realizat în perioada 12-25 martie 2019.

Dintre datele prezentate apar trei schimbări semnificative – cotele lui Iohannis și Tăriceanu, dar și numărul celor care au ”opțiune clară de vot”.

Astfel, conform datelor prezentate de ”Știri pe surse” – partener CURS - cota lui Klaus Iohannis ar fi într-o ”cădere bruscă și destul de consistentă față de cercetarea precedentă din luna februarie”, mai precis de la 41% la 36%.

Călin Popescu Tăriceanu este la numai 23%, dar, conform datelor, este într-o ”ușoară revenire după scăderea de la începutul anului”, având însă resurse de creștere constatate la măsurătorile de la finele anului trecut. De menționat că, în măsurătorile de tip omnibus anterioare, Tăriceanu înregistrase scăderi semnificative – ceea ce face ca actuala revenire să fie importantă.

Iar importanța sa este cu atât mai mare cu cât vine pe fondul creșterii numărului cu ”o opțiune clară de vot” - 74%, cu 8% mai mult față de precedentul studiu, precizează sursa citată.

Alte date mai puțin semnificative – Liviu Dragnea, scădere de la 17% la 15%, în timp ce Dacian Cioloș stagnează la 9%.