Sigur, ideea că Viorica Dăncilă pleacă din PSD e o glumă de 1 aprilie – marca Ponta & Rache. Că unii au gustat-o și alții nu, asta e o altă problemă.
Dar, printre răspunsurile pe care Victor Ponta le-a dat la multele comentarii, unul a surprins – pentru că anunță o altă trecere de marcă: Sorin Grindeanu.
Iată pasajele din postarea lui Victor Ponta, de pagina sa de Facebook:
Victor Ponta: (răspuns pentru un anume Sorin Gabriel): ”Sorin Grindeanu vine ... dar nu de 1 Aprilie”.
Sorin Gabriel răspunse: ”Victor, atunci sper ca asta cu Dăncilă sa rămâna la nivel de 1 aprilie. Grindeanu e Ok , Chirica e iarăși OK... ai grija ce cerni din PSD și o să faci o treabă bună”.
Victor Ponta: ”Sorin Gabriel Sigur- Mulțumesc”.
Într-o declarație acordată agenției DC News, Sorin Grindeanu a negat oarecum informația.
”Nu e cazul să discutăm, nu mai sunt în politică de doi ani - când o să revin în politică o să anunţ eu, nu trebuie să anunţe alţii”, a declarat Grindeanu, subliniind ”O să anunţ eu şi o să spun dacă voi lua hotărârea să revin în politică”.
Deci, nu e o negație fermă, Grindeanu nu își exprimă nici atașamentul clar față de partidul care l-a plasat în bănoasa funcție de la ANCOM. Sigur, poate fi modul mai perturbat de a se exprima, specific fostului premier.
Pe de altă parte, misterele și inadvertențele din trecutul lui Grindeanu, ca și legăturile sale cu serviciile, îl clasează ca un potențial client pentru grupul lui Ponta. Dar, ce-i drept, ar fi culmea ca un personaj căruia PSD i-a oferit o mulțime de avantaje să trădeze în acest fel!