BUCUREŞTI, 31 mart – Sputnik, Doina Crainic. Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză meteo pentru săptămâna 1-7 aprilie. Potrivit meteorologilor, dacă duminică şi luni vremea se va menţine caldă, de marţi temperaturile vor marca o scădere accentuată, cu 10 grade.
Duminică, temperaturile vor crește la peste 20 de grade, iar luni, un sistem frontal va traversa teritoriul țării noastre, determinând precipitații pe parcursul zilei, însă doar izolat, potrivit Antena3.ro.
Luni noapte și marți vor fi precipitații sub formă de ploaie în zonele joase în Oltenia, Muntenia și Transilvania. În zonele de munte vor fi precipitaţii mixte.
De marţi vremea se va răci accentuat, temperaturile scăzând chiar şi cu 10 grade. Astfel, în regiunile sudice, inclusiv în capitală, vor fi temperaturi maxime de 9-10 grade.
Până la finalul săptămânii vremea se va menţine mai rece decât este normal pentru această perioadă.