Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Director, Liceul Traian: ”La clasele a XI-a, rezultatele – extrem de neplăcute”

Lidia Angelescu, directorul general al Liceului Teoretic ”Traian” din Capitală, a făcut o scurtă analiză a rezultatelor de la simulare bac 2019 – ce vor face elevii claselor a XII-a.
Sputnik

BUCUREȘTI, 29 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Astăzi se afișează rezultatele de la simulare bac 2019. Notele de la simulare bac 2019  urmează să fie comunicate fiecărei clase în parte.

Afişarea rezultatelor simulare 2019: Ziua cea mare pentru elevii de-a XI-a și a XII-a

Lidia Angelescu, directorul general al Liceului Teoretic ”Traian” din municipiul București, a analizat, succint, pentru Sputnik, situația simulărilor pentru bac din acest an de la unitatea de învățământ pe care o conduce.

Despre rezultatele obținute de elevi, directorul liceului spune că sunt, comparativ cu 2018, ”aproximativ egale sau chiar mai mici”. Facem precizarea că vorbim strict de simulare bac.

Angelescu spune că încă nu s-a calculat procentual vis-a-vis de rezultatele de anul trecut, să putem facem o comparație cu 2018. Urmează săptămâna viitoare, după ce vor fi prelucrate notele, vor fi prezentate copiilor, la fiecare clasă, să facă și o analiză în consiliul profesoral, urmând, apoi, să vadă ce măsuri de remediere vor putea lua.

”Noi, oricum, lucrăm în permanență cu ei în plus. Mai ales cu cei de-a XII-a pentru bacalaureat se lucrează de la începutul anului școlar, din septembrie. La clasele a IX-a rezultatele sunt extrem de neplăcute, adică nesatisfăcătoare și prin faptul că, deși au venit copiii – n-au lipsit foarte mulți de la simulare – au tratat simularea aceasta ca un exercițiu de prezență mai mult, nu au acordat seriozitatea sau importanța cuvenită. La clasele a XII-a, lucrurile stau altfel, încă mai au mult de pus la punct”, a explicat Lidia Angelescu.

Directorul unității de învățământ a punctat că școala chiar se străduiește, dar că depinde și de dorința elevilor de a învăța și de a acoperi lacunele.

În ultimii ani, a mai explicat Angelescu, Liceul Teoretic ”Traian” a avut un trend ascendent în ceea ce privește promovabilitatea la bac și speră să-l continue.

Referitor la protestul #foaiagoala, sursa citată a declarat că nu au avut situații cu elevi care să se fi raliat protestului.

”Bine, acum sunt lucrări cu nota 1, însă declarat nu am avut. Chiar nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre colegii care au asistat să-mi spună ”Uite, am trei lucrări albe că au participat la protest”. Nu, nu i-a interesat, așa au hotărât ei, nu i-am influențat cu absolut nimic”, a declarat directorul general al Liceului Teoretic ”Traian”.

Lidia Angelescu a explicat că săptămâna viitoare vor fi analizate toate notele, apoi se vor face statistici.