BUCUREȘTI, 27 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Tudor Chirilă a fost implicat, astăzi, într-o altercație cu un cunoscut. La fața locului au venit oamenii legii.
Artistul a explicat că a fost provocat și că nu i se pare normal să stea la masă – era la cafea – și să fie jignit. Sputnik a relatat întreaga situație.
În urmă cu scurt timp, artistul a scris, pe pagina sa de Facebook, un amplu comentariu în care spune cum s-au întâmplat lucrurile și regretă că a recurs la violență fizică.
”Bătăuș” în presă
”Cum ajungi ”bătăuș” în presă?” se întreabă acesta, adăugând că stea în fața unui loc unde obișnuiește să își bea cafeaua, împreună cu fratele său.
”Pe lângă noi trece un individ pe care îl cunosc din cartier, cu trei câini după el. Ne cunoaștem tangențial, dar omul îmi e mai mult necunoscut. Se oprește în fața noastră și mă întreabă direct de care parte sunt, ce ideologii am. Tonul un pic agresiv și un zâmbet metalic pe față. Bună ziua, îi spun, înainte de toate. Se conformează, apoi reia chestionarul, care e treaba cu ideologiile, îi spun că nu mai cred în ideologii, răspunde că nu se poate așa ceva, ce sunt, progresist, gender free?”, a explicat Tudor Chirilă.
Potrivit acestuia, debitul individului începe să crească. Chirilă îl întreabă dacă nu i se pare că e cam agresiv, omul zice că e, pentru că artistul, î opinia sa, face mult rău și prostește lumea. Debitul crește.
Chirilă îi spune să își plimbe câinii, omul îi aruncă în față că taică-su a fost securist, că așa e și el, adică artistul.
Înjurăturile îi readuc aminte de niște lucruri lui Chirilă. Și anume că omul îl mai abordase nervos în perioada referendumului, când l-a apostrofat ”tot ca militant gay sau mai știu eu ce”. Atunci nu i-a răspuns.
”Acum însă injuriile și minciunile la adresa lui taică-miu au pus capac, nu m-am mai putut stăpâni și i-am tras două palme. Am avut sentimentul că le aștepta (nu pare genul de om care să stea să fie pălmuit) și chiar l-au bucurat pentru după aceea a continuat să fie agresiv. Am devenit și împuțit, jegos, nespălat, o scursură, mă trag din securiști, alte înjurături nedemne de a fi reproduse. Mi-a promis că merge la IML să-și scoată certificat, i-am răspuns că ar trebui să se dea cu capul de mulți pereți sau să se lovească singur ca să poată obține măcar o oră. M-a înjurat ca la ușa cortului, apoi l-am lăsat acolo așteptând poliția care cred că a și sosit”, a precizat Tudor Chirilă.
Lecția învățată
Pentru artist, toată întâmplarea a fost o lecție. Și anume că trebuie să mai lucreze să mai lucreze puțin la partea de autocontrol pentru a putea face față acestui tip de conflicte sau provocări.
”De data asta nu m-am putut controla și am pălmuit un om, iar lucrul ăsta nu i-a făcut dreptate nici lui taică-miu, nici mie. În ochii individului el rămâne un securist, iar eu rămân cu toate invectivele care au urmat și care cred că vor continua mult timp în mintea lui”, a adăugat cântărețul.
Acesta a spus că nu s-a simțit deloc confortabil după ce l-a zgâlțâit un pic de individ și că, prin urmare, a greșit pe toate planurile. Că a răspuns în primă fază, că a intrat în dialog cu un om care ”lătra” la mine mai tare decât câinii lui, că și-a pierdut cumpătul și că l-a pălmuit, că a răspuns și el înjurăturilor – ”devenise de Stan și Bran la un moment dat”.
”Astăzi, văd lipsa mea de control și din perspectiva scindării la care a ajuns societatea noastră încât pare că singurul mod în care mai putem să nu fim de acord este să dezlănțuim invective, jigniri și minciuni în fața unui om pe care nici nu ne-am propus să-l ascultăm. Cum am ajuns aici?”, s-a întrebat Tudor Chirilă.