BUCUREȘTI, 26 mart - Sputnik, Evan Răutu. Surse interne din PNL au dezvăluit unei cunoscute agenții că Ședința Biroului Executiv al PNL ar fi fost ”una cu scântei” – și asta pentru că ar fi ”izbucnit primele tensiuni între Rareș Bogdan și liderii PNL”.
Agenția ”Știri pe surse” spune că Rareș Bogdan le-ar fi reproșat liderilor PNL București că ”boicotează campania pentru alegerile europarlamentare”, acuzând lipsa afișajului și panotajului din Capitală.
”În București nu este niciun banner, niciun stâlp cu fața mea”, ar fi strigat Bogdan, subliniind că ”Este grav! Trebuie să ne trezim!”
În aceeași ședință, Rareș Bogdan ar fi recunoscut ”Mi-e frică! În diaspora este dezastru!”.
”Nu mă interesează jocurile interne - trebuie să ne trezim, să ne luptăm!”, ar fi spus Rareș Bogdan în ședința PNL.
Acum, sincer, să ai pretenția voturilor bucureștenilor după ce ți-ai axat politica pe critica ”miticilor” și pe superioritatea Clujului, e puțin cam deplasat. Că nu e nici un stâlp cu fața lui… poate doar din fabricație, să-i dea forma, că să lipești pe stâlpi e ilegal – sau poate asta vrea controversatul personaj?