Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Fifor îl face praf pe Tudose – se deschide calea unor probleme uriașe pentru grupul Ponta

E doar începutul răfuielilor care vizează partidul lui Ponta, se pune din nou problema doctoratelor plagiate al lui Tudose și ”uitate” dar și alte probleme care implică persoane din serviciile externe – și ”grupul de la Monaco”.
Sputnik

BUCUREȘTI, 22 martie, Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Fifor îl distruge pe Tudose: Este frustrat că i-a eșuat misiunea în PSD”, titrează agenția ”Știri pe surse”, care publică o declarație extrem de tranșantă a președintelui Consiliului Național PSD, senatorul Mihai Fifor.

Mihai Fifor șterge pe jos cu Orban, care a jignit-o grosolan pe Viorica Dăncilă!

De fapt, Mihai Fifor, fost ministru al Apărării – inclusiv peste puternica Direcție de Informații al Armatei (doar ca idee, fără legătură cu această speță, desigur!…) – a fost provocat de o declarație a controversatului Mihai Tudose, susținută de Victor Ponta, din care reieșea că Fifor ar fi făcut parte din grupul de puciști anti-Dragnea.

Nu comentăm asupra veridicității informației – dar pe Mihai Fifor l-a supărat teribil, așa că a dat jos milităria din pod și a pus pe masă o parte din informații:

”Sunt lucruri care arata frustrarea la care au ajuns cei de la Pro Romania, foști colegi ai noștri, sunt lucruri care le arată supărarea vizavi de faptul că dacă nu au reușit să distrugă PSD din interior, așa cum probabil că au avut misiunea să o facă, încearcă acum să-și verse amarul pe tot felul de căi și prin tot felul de declarații belicoase”, a reacționat Fifor.

Apoi, în declarația pentru ”Știri pe surse”, Mihai Fifor se referă direct la tizul Tudose și la ”misiunea sa” – un cuvânt care nu iese chiar atât de ușor din gura cuiva ca fostul șef al MApN.

”Îl încadrez la lucruri simpatice pe Mihai Tudose cu declarațiile sale și încerc să-i înțeleg supărarea, misiunea sa a eșuat, misiune care probabil consta în dinamitarea partidului din interior”, spune Fifor, care face o completare ironică ”Daca tot nu au reușit, acum încearcă să facă o construcție politică sortită total eșecului, în opinia mea”.

Mihai Tudose declarase că Fifor ”de faţă cu peste 20 de oameni, când ne-am strâns noi câţiva să îi spunem domnului Dragnea să plece, să nu mai facă ceea ce face, a venit şi el - și era ceva aşa între Batman, Superman, Robin Hood...”.

”M-am obișnuit cu Mihai Tudose, el este de mult din ciclul 'Copiii spun lucruri trăsnite' și nici măcar nu mai caut să-l iau în serios”, a spus Fifor.

Mihai Tudose, luat la mișto și făcut praf de Ciutacu și Pleșoianu

Și, totuși, Fifor pare că îl ia destul de ”în serios” pe Tudose – și din informațiile noastre, dosarul eurodeputatului Rebega nu este decât începutul pentru gruparea lui Ponta.

Ieri, printr-o bizară coincidență, cu doar câteva zile înainte de definitivarea listei pentru alegerile pentru Parlamentul European, un dosar vechi în care apare și Rebega, a fost trimis în judecată – după 5 ani de așteptare.

În urma trimiterii în judecată, Rebega, singurul europarlamentar român prezent în campania lui Donald Trump, a fost scos de pe lista ProRomânia pentru PE, unde urma să ocupe locul 3. Ca un detaliu, prejudiciul care i se reproșează lui Rebega într-o afacere cu fonduri europene este de… 23.000 lei, adică vreo 5.000 euro!

Spuneam că este doar începutul răfuielilor care vizează partidul lui Ponta, pentru că se pune din nou problema doctoratului plagiat al lui Tudose, ”uitat” aparent datorită renunțării la respectivul titlu – strategie la care a apelat controversatul ex-premier.

Și, alte câteva probleme mai vizează grupul Ponta – una care implică persoane din serviciile externe – dar și alta care vizează importantul ”grup de la Monaco”.