Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

„Arma” americană a petrolului ar putea schimba pentru totdeauna scena geopolitică

Statele Unite au devenit în februarie producătorul mondial de frunte de petrol, iar acum poate folosi această pârghie pentru a-și consolida poziția ca forță geopolitică.
Sputnik

BUCUREŞTI, 22 mart – Sputnik, Doina Crainic. Administrația pentru Energie (EIA) din SUA a declarat luni că în ultimele două luni ale anului 2018, Coasta Golfului din SUA a exportat mai mult petrol decât a importat.

Maduro, declarații explozive: petrolul venezuelean, motiv pentru „invazia” SUA

Comerțul net lunar cu țiței în regiunea Coastei Golfului (diferența dintre exporturile brute și importurile brute) a scăzut de la un nivel ridicat la începutul anului 2007, de 6,6 milioane de barili pe zi (bpd) din importurile nete la 0,4 milioane bpd din exporturile nete în decembrie 2018. În timp ce exporturile brute de țiței din Coasta Golfului au înregistrat un record de 2,3 milioane bpd, importurile brute de țiței către Coasta Golfului în decembrie – ajunse la mai puțin de 2,0 milioane bpd - au fost la cel mai scăzut nivel din martie 1986, potrivit RT

Preţul petrolului, încotro, după ce Rusia şi Arabia Saudită au bătut palma

Producția de petrol în SUA a atins o cifră uimitoare de 12,1 milioane bpd în februarie, această sumă fiind proiectată să rămână în jurul acestei cifre de producție pe termen mediu, apoi să crească în următorii ani. Astfel, SUA este noul lider mondial la producția de petrol, urmat de Rusia și Arabia Saudită, în timp ce Arabia Saudită este în continuare cel mai mare exportator de petrol din lume.

Totuşi, rolul avut de decenii de Arabia Saudită a fost acum înlocuit de coaliția de producători OPEC+, ceea ce a redus puterea Riadului atât pe plan geopolitic, cât și pe piețele mondiale de petrol. Cu alte cuvinte, ceea ce Arabia Saudită putea face altă dată pe cont propriu, acum trebuie să facă împreună cu mai mulți parteneri.

Damasc: Daesh ajutată de SUA în încercarea de a obține controlul asupra petrolului Siriei

Între timp, producția de țiței din SUA, în special în regiunea Coastei Golfului, continuă să crească. În noiembrie 2018, producția de țiței a Coastei Golfului din SUA a înregistrat un nou record de 7,7 milioane bpd, adaugă raportul IEA. Totuşi, deoarece cea mai mare parte a petrolului produs în Statele Unite este ţiţei uşor, SUA încă mai trebuie să se bazeze pe amestecuri mai grele de țiței din Arabia Saudită, Venezuela și alte state, deoarece cele mai multe rafinării americane sunt configurate să proceseze țiței greu. Pe de altă parte, un excedent de țiței uşor permite SUA să exporte mai mult petrol, oferind astfel țării o putere geopolitică energetică în creștere, de care se bucurau altă dată aproape exclusiv Arabia Saudită și Rusia.

”Iranienii zburători”? SUA acuză Teheranul că foloseşte petroliere ”fantome”

Săptămâna trecută, secretarul de stat Mike Pompeo a cerut industriei petroliere să colaboreze cu administrația Trump pentru a promova interesele politicii externe a SUA, în special în Asia și în Europa, și pentru a pedepsi ceea ce a numit ca fiind „actorii răi” de pe scena mondială. Pompeo a subliniat că abundenţa, recent descoperită, de uleiuri din șisturi bituminoase şi de gaze naturale va „întări mâna noastră în politica externă”. El a adăugat că exporturile record de petrol și gaze din Statele Unite a conferit SUA capacitatea de a răspunde cererii de energie satisfăcută altă dată de rivalii geopolitici. Aceasta este prima dată, în istoria cel puțin recentă, când oficialii americani au luat în considerare utilizarea producției şi exporturilor de petrol pentru obţinerea de avantaje geopolitice, mai scrie RT.