BUCUREȘTI, 20 mart – Sputnik. Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, a solicitat UE amânarea Brexit de pe 29 martie pe 30 iunie 2019 printr-o scrisoare adresată miercuri Bruxellesului.
Anterior, Regatul Unit planifica să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, însă săptămâna trecută parlamentul a adoptat o rezoluție prin care data Brexit-ului ar urma să fie amânată.
Săptămâna trecută, parlamentarii britanici au votat în favoarea încercării de a se amâna ieşirea țării din UE și împotriva părăsirii blocului fără încheierea unui acord.
În urma votului, premierului Theresa May i s-a interzis să propună parlamentarilor un Acord fără modificări radicale, astfel că se aşteaptă ca premierul britanic să înceapă o nouă rundă de negocieri cu oficialii UE.