BUCUREȘTI, 18 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a avut un mesaj extrem de dur pentru elevii care susțin, în aceste zile, simularea examenului de Bacalaureat.
Reacția sa vine în contextul în care Consiliul Național al Elevilor a îndemnat la boicotarea simulării examenului de Bacalaureat 2019.
Petru Apostoaia, președintele CNE, a anunțat că îndeamnă școlarii să dea foaia goală la aceste simulări sau să își scrie nemulțumirile cu privire la sistemul de învățământ.
Funeriu vede, însă, în acest protest doar un ”răsfăț” și spune, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, că nu este de acord cu protestul.
”Orice fraier poate să braveze dând o foaie goală. Dacă tot vreți să protestați, faceți protestul ”foaia plină”, demonstrați că luați 10 pe linie și sunteți mai buni ca impostorii care vă conduc. Ah, dar am uitat: asta e mai greu și nu ne place efortul, în schimb ne plac luminile rampei mediatice”, a scris Funeriu.
Fostul ministru al Educației a îndemnat pe toată lumea să nu îi mai ridice în slăvi pe cei care protestează cu foi goale.
Reamintim că, la îndemnul de boicot de la simularea examenului de Evaluare Națională 2019 de săptămâna trecută, controversatul dascăl Cristina Tunegaru a lăudat inițiativa elevilor de a protesta.