BUCUREȘTI, 7 mart - Sputnik. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a anunțat că piloții Lionel Buruiană și Mihai Crihan au revenit în țară.
”Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că cei doi cetățenii moldoveni, Lionel Buruiană și Mihai Crihan, care au fost deținuți ostatici timp de 3,5 ani în Afganistan, au ajuns astăzi în Republica Moldova”, informează instituția printr-un comunicat.
Potrivit autorităților, în prezent, Lionel Buruiană și Mihai Crihan se află în îngrijirea autorităților statului, care întreprind demersurile legale și administrative pentru asigurarea condițiilor de reintegrare a lor.
Starea de sănătate a celor doi piloți este una bună, însă ei vor rămâne o perioada sub supravegherea medicilor și protecția autorităților statului care gestionează cazul lor.
Cronologia tragediei
Pe 24 noiembrie 2015, elicopterul MI17-IV condus de un echipaj format din doi piloți și un tehnician de bord (Oleg Grozavu, anul nașterii 1060; Lionel Buruiană, născut în 1982; Mihail Crihan, născut în 1965) efectua un zbor planificat deasupra provinciei Faryab. În afară de cei trei membri ai echipajului, la bordul aparatului de zbor se mai aflau 18 militari afgani. Echipajul efectua în Afganistan o misiune civilă sub egida ONU și activa pentru guvernul SUA, acordând totodată ajutor forțelor de securitate afgane. Elicopterul a fost doborât în provincia Faryab pe teritoriul aflat sub controlul insurgenților „Taliban”. Ca urmare, unul dintre membrii echipajului a fost ucis. Corpul neînsuflețit al acestuia a fost adus în Moldova pe 17 decembrie 2015. Iar ceilalți doi conaționali au rămas ostateci la talibani mai bine de trei ani.
Odată cu prăbușirea elicopterului, soarta celor doi piloți moldoveni a rămas învăluită de mister. În tot acest răstimp, Chișinăul oficial a fost foarte rezervat în comentariile privind evoluția evenimentelor legate de acest subiect. MAEIE a declarat în repetate rânduri că au loc negocieri și că la ele participă, în afară de partea moldavă, și parteneri internațională. Și… atât.
În decembrie 2017, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a comunicat că a „inițiat anumite procese” în cazul piloților moldoveni, însă nu a prezentat detalii, menționând că speră că, în cel mai apropiat timp, cetățenii țării vor fi eliberați...
A urmat apoi un gol informațional: despre soarta piloților nu s-a mai auzit practic nimic.
Eliberarea multașteptată
Pe 11 februarie 2019, președintele Republicii Moldova a comunicat că piloții moldoveni au fost eliberați și că la ora actuală se află într-un spital din Moscova.
„În mod special, aș vrea să aduc mulțumiri conducerii Federației Ruse. Ceea ce nu au putut face alții, voi ați reușit să faceți. Acest lucru arată care este atitudinea autorităților Rusiei față de cetățenii noștri”, a spus președintele Dodon.
Membrul Consiliului general și coordonator al organizației „Delovaia Rossia”, Igor Ceaika, a declarat pentru Sputnik că eliberarea piloţilor moldoveni a fost o misiune eminamente umanitară
”În ceea ce priveşte reacţia negativă a Guvernului şi Parlamentului la eliberarea prizonierilor, aşa cum am mai spus anterior, aceasta este inexplicabilă pentru mine. În opinia mea, este o încercare de denigrare a unei acţiuni umanitare şi a o trece transfera pe un plan politic conjunctural”, a declarat Ceaika.
Moldovenii au trecut un curs de reabilitare într-o clinică din Moscova.