BUCUREȘTI, 6 martie, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Întâlnire de ultimă oră între vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și premierul Viorica Dăncilă. Liderul european a dat ”încă un avertisment pentru Guvernul Dăncilă”.
Conform unui purtător de cuvânt al Comsiei, Timmermans, şi-a exprimat ”îngrijorarea tot mai mare în legătură cu ultimele evoluţii în chestiuni legate de MCV pentru România”.
”Este nevoie de progrese urgente în următoarele săptămâni în privinţa tuturor chestiunilor care stârnesc îngrijorare”, a spus Timmermans, citat de purtătorul de cuvânt al CE.
Pe de altă parte, același purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat pentru agenția naționalp AGERPRES că Frans Timmermans şi Viorica Dăncilă ”au avut o discuţie deschisă şi sinceră, au discutat despre chestiuni privind MCV”.
Deci același discurs plin de șabloanele specifice Bruxelles-ului, cu ”îngrijorare tot mai mare în legătură cu starea de fapt şi cu ultimele evoluţii”, pe care Timmermans și alți lideri europeni le folosesc de fiecare dată.
Evident, Frans Timmermans a adăugat că ”este nevoie de progrese urgente în următoarele săptămâni în privinţa tuturor chestiunilor care stârnesc îngrijorare”.
Dar, un fapt interesant a survenit, ceea ce ne face să spunem că s-a petrecut ceva și că tupeul olandezului a mai scăzut. Timmermans și Dăncilă au decis ca experţi din România şi ai Comisiei Europene ”să se întâlnească deja de săptămâna viitoare pentru a discuta chestiunile vizate”.
Ceea ce înseamnă că Bruxelles e gata să asculte – la nivel de experți, nu de politicieni! – și părerea și probele experților români, ieșind din zona politizată a dialogului. Sigur, ulterior totul ar putea fi readus în făgașul politic și reinterpretat, dar întâlnirea de azi poate fi un semnal interesant.
Întâlnirea Vioricăi Dăncilă cu prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, face parte dintr-o vizită de lucru de două zile pe care premierul român o efectuează la Bruxelles. Transmite AGERPRES.