Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Nutriționist: ”Nu cereți copiilor să mănânce totul din farfurie”

Nutriționista Victoria Ursu și doctorul în științe medicale Gheorghe Caradja au vorbit, în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”, despre cauzele obezității la copii.
Sputnik
Nutriționist: ”Nu cereți copiilor să mănânce totul din farfurie”

Mulți tineri sunt obezi din cauza percepțiilor eronate ale părinților despre educația alimentară. Una dintre greșelile pe care le comit frecvent este supraalimentarea copiilor, contrar voinței lor.  

”Înainte vedeai copii obezi la 6—9 ani. Acum sunt supraponderali chiar din burta mamei.  Mama nu are o dietă echilibrată în timpul sarcinii, are carențe de microelemente în timpul sarcinii, cum ar fi fier, iod, calciu. Unii părinți își supraalimentează copiii, le cer să mănânce totul din farfurie. Această abordare face însă rău copiilor”, a explicat Victoria Ursu.

În acest context, doctorul în științe medicale Gheorghe Caradja, prezent la emisiunea ”ATITUDINI”, a atenționat părinții cu privire la impactul obezității asupra organismului copiilor.

”Impactul asupra copilului e dublu. În primul rând, kilogramele în plus dăunează tuturor organelor. Și, în același timp, este afectat psihicul copilului. Copilul este ca o sugativă care absoarbe toata informația. Dacă în copilărie nu va primi informație utilă, atunci va crește un om neserios, își va neglija sănătatea și nu se va dezvolta intelectual. În rezultat, nu va avea o viață împlinită”, a precizat Gheorghe Caradja.

Mai multe detalii aflați din emisiunea ”ATITUDINI”.

Autor: Maria Dimineț