Devine clar: Părintele Usca lămurește ce se întâmplă, de fapt, la Parlamentul European

Cu umorul său e unic, celebrul părinte Ioan Usca publică un dialog cu o Comisie a Parlamentului European - legat de subiectul acestei perioade, concursul la care participă Laura Kovesi
Sputnik

BUCUREȘTI, 1 mart - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Așa cum am anunțat, vom reproduce postări ale celor mai apreciate figuri ale internetului. În zilele noastre, mediile virtuale de socializare devin din ce în ce mai importante pentru opinia publică, luând atât locul tradiționalei ”Poiana lui Iocan”, cât și al televiziunilor.

Coșmar la Bruxelles: s-a lansat Coaliția suveraniștilor - șanse să fie primul grup politic

Dacă în privința televiziunilor, poate că e bine să mai piardă din auditoriu, în privința mediilor de socializare apar publiciști inspirați, talentați și care pot aduce un plus societății.

Unul dintre aceștia este preotul și scriitorul Ioan Usca, din Timișoara. Părintele slujește la biserica ucraineană din municipiul de pe Bega și este una dintre cele mai originale figuri atât din zona clericală, cât și de pe Internet.

Umorul său e unic – și iată un exemplu în acest sens – un text legat de subiectul acestei perioade, concursul la care participă Laura Kovesi.

Părintele Usca imaginează un dialog cu o Comisie pentru ocuparea postului de… ”duhovnic la Parlamentul European”. Iată textul

Un pas înainte

Am depus recent un CV pentru postul de duhovnic la Parlamentul European. Aveam contracandidați un italian și un neamț.
Ajungem toți în comisia LGBT (Latin-Greek Bible Theory).
- Cum o să-i spovediți?
- Cu celeritate.
- Vom afla și noi?
- În măsura în care este necesar.
- Veți face prozelitism?
- În limite acceptabile.
- Beți?
- Ce aveți?
- În țară sunteți acuzat că...
- Cine e profet în patria lui?

Pe scurt, am obținut postul.