Operațiunea de salvare a unui șobolan blocat în capacul gurii de canalizare a devenit în ultimele zile cea mai populară știre, iar rețelele de socializare abundă de comentarii laudative la echipa din opt pompieri care s-au mobilizat într-un mod exemplar.
Desigur, aici am putea întrevedea o banală acțiune de PR a serviciului de pompieri pentru a-și îmbunătăți odată în plus imaginea în fața opiniei publice – ce poate fi mai drăguț decât un exces de zel pentru „salvarea unui biete ființe nevinovate”? De altfel, acest lucru se întâmplă într-un oraș care alocă resurse enorme pentru stârpirea șobolanilor. Unde e logica, vă întrebați?
Nu e vorba de nicio logică. Suntem într-o etapă a infantilizării mentalității occidentale, când omul e rupt de orice relație cu natura și realitatea socială, lăsându-se pradă unor emoții la nivelul unui copil de 4-5 ani. Acest om-copil, care percepe lumea exclusiv prin intermediul imaginilor trecute printr-un filtru roz și a spațiului virtual, nu mai este capabil de o reacție minimă la orice amenințare externă, nu mai este capabil să distingă între bine și rău, “binele” limitându-se strict la un confort emoțional personal, iar răul – la tot ce l-ar face să se simtă trist. „Cum să ucizi un animăluț cu o mutrișoară atât de drăguță?”, se întreabă ei, ignorând faptul că acest animăluț poate deveni o adevărată armă biologică. De ce le-ar păsa?
Aceleași motiv îl fac pe homo occidentalis să fie tolerant față de imigranți și față de orice fenomene care distrug cultural și demografic civilizația europeană. E o toleranță care se reduce strict la niște reacții emoționale specifice unui copil, lipsit de așa preocupări precum securitatea națională, prosperitatea și continuitatea poporului.
Să ne amintim de un caz recent, când o tânără din Suedia a încercat să blocheze decolarea unui avion la bordul căruia se afla un refugiat deportat în țara de origine pentru încălcarea legislației. O bună parte a societății suedeze, dar și europene a reacționat cu multă empatie la lacrimile și țipetele isterice, lăudând „eroismul” fetei, chiar dacă o astfel de acțiune este contrară legii și ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor Suediei. În cazul dat, iarăși, e vorba de un exemplu cras de infantilism rupt de orice simț al realității și responsabilității.
Firește, nu vreau să fac nicio comparație între șobolani și imigranți. Nici vorbă. Comparația se referă la reacția omului mediului occidental față de fenomene, la care omul vestic reacționa în trecut pragmatic și rațional.
Acum, realismul și pragmatismul, firesc altădată, riscă să fie asociat cu o cruzime inumană și chiar extremism politic.
Mai gravă devine situația când acest infantilism duplicitar și ipocrit alunecă spre o atitudine agresivă chiar față de ființa umană: omul care se bucură de salvarea unui șoricel are, în schimb, o atitudine favorabilă dreptului la omorârea unui copil nenăscut, schimbările climatice devin mai importante decât reducerea ratei natalității (adică, depopularea și dispariția unei populații), atunci când pune, în cel mai serios mod, întrebarea “care e diferența între viața unui om și a unui animal?”. Mișcările ecologiste de azi devin adevărate cuiburi de extremism, în încercarea lor de a injecta ideea potrivit căreia omenirea merită să fie ștearsă de pe fața pământului în numele salvării mediului ambiant (așa cum se propagă în ultimul timp și filmele americane, de genul celor a lui Darren Aronofsky - "Noah" și "Mother!").
Atunci când viața animalului este pusă pe picior de egalitate cu viața unui om sau chiar mai presus de ființa umană, putem să vorbim despre finalul unei civilizații, mai ales dacă o astfel de atitudine devine o normă generalizată.
Astfel, lacrimile vărsate pe internet pentru viața și sănătatea unui șobolan devine una din cele mai evidente simptome al decăderii unei cetăți, ale unei civilizații. De altfel, figurii șobolanului îi este rezervat un loc în cultura europeană. Rozătoarea simbolizează dezastrul, decadența, spiritele rele, tărâmul subpământean. La nemți este foarte populară legenda „Flautistului din Hameln” ("Rattenfänger von Hameln"), despre primarul care refuzase să răsplătească un necunoscut ce eliberase cu ajutorul unui flaut fermecat orașul de o mulțime de șobolani, pe care i-a înecat într-un râu. Drept răzbunare, anonimul a folosit flautul pentru a răpit toți copiii din cetate, pe care i-a scufundat în apele aceluiași râu. Aici legenda apare ca o adevărată prorocire. Așa cum ilustrează foarte bine Thilo Sarrazin în cartea sa “Germania se desființează”, nemții riscă să dispară ca națiune în decursul a câtorva decenii tocmai din cauza imigrației și ratei scăzute a natalității.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik.