Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Acuzație extrem de gravă la adresa lui Klemm – venită chiar din SUA, din zona Trump!

”Ambasada SUA din București este controlată de George Soros - am văzut cu proprii mei ochi că ei au refuzat să afișeze portretul oficial al președintelui Statelor Unite în Ambasada din București”
Sputnik

BUCUREȘTI, 25 feb - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Unul dintre cei mai interesanți și controversați oameni din anturajul lui Donald Trump, Roger Stone, a făcut afirmații de o gravitate extraordinară la adresa ambasadei SUA la București.

Consultant politic pentru trei preşedinţi americani - Richard Nixon, Ronald Reagan şi Donald Trump – Stone a vizitat de câteva ori România și a dat un interviu care a făcut furori – și chiar o victimă: reporterul Mircea Barbu, care îl intervievase! Acesta a fost imediat dat afară de la ”Adevărul”, publicație bănuită a avea legături cu serviciile secrete (externe).

Aseară, în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu s-au făcut dat câteva secvențe dintr-o emisiune susținută de Stone la celebrul canal american ”Infowars”, probabil cel mai important mediu de presă alternativă.

Ei bine, relatând o vizită în România, Stone a făcut o afirmație bombă despre ambasada SUA, condusă de Hans Klemm.

”Ambasada SUA din București este controlată de George Soros”, a spus Stone. ”Am văzut cu proprii mei ochi că ei au refuzat să afișeze portretul oficial al președintelui Statelor Unite în Ambasada SUA din București”.

În plus, Stone afirmă că serviciile și ”aparatul anticorupție” din România sunt sub controlul lui Soros. Și, mai mult, există o implicare a acestora chiar în jocurile politice din SUA!

”Serviciile secrete românești sunt omoloage cu statul nostru paralel și au fost puternic implicate în alegerea lui Hillary Clinton”, a declarat Stone – într-o emisiune preluată parțial de Antena 3

De menționat că la începutul acestui an Stone a fost arestat, el fiind acuzat că ar fi încercat influențarea și l-ar fi amenințat de un martor în dubioasa anchetă împotriva președintelui Trump. O intensă campanie se duce împotriva sa, chiar și în România – dar nu se poate nega aspectul esențial: faptul că a fost consilierul a trei președinți americani, printre cei mai apreciați din istoria recentă a SUA.