Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Cine câștigă alegerile parlamentare în Moldova? Iată când va oferi CEC primele detalii

Zi importantă pentru Republica Moldova, cetățenii moldoveni cu drept de vot au avut la dispoziție 14 ore pentru a merge la secțiile de votare și a-și da votul pentru candidatul preferat. Pe buzele tuturor acum este întrebarea: care sunt rezultatele, cine câștigă scrutinul parlamentar?
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 feb – Sputnik. În jur de un milion trei sute de mii de moldoveni au ieșit astăzi din casă plini de speranță că prin votul lor pot schimba spre bine viitorul Republicii Moldova. Și vremea parcă a ținut cu noi. Deși meteorologii prognozau vreme rea, temperatura de afară a fost tocmai bună pentru a merge la secția de votare.

Primele rezultate preliminare ale alegerilor parlamentare - CEC dă detalii

După ce, ore în șir, toată lumea a stat cu ochii pe cifrele ce indică prezența la vot, acum toată atenția este concentrată pe rezultatele preliminare.

Pe site-ul nostru puteți găsi informații despre modul în care s-au desfășurat alegerile în acest an și să aflați primii cine sunt deputații care ne vor reprezenta în următorii patru ani, accesând rubrica specială ”Alegerile parlamentare în Moldova: Află primul cine învinge”

Tradițional, la puțin timp după închiderea secțiilor de votare, Comisia Electorală Centrală anunță într-o conferință de presă primele rezultate preliminare.

Solicitată de Sputnik Moldova, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Rodica Ciubotaru a declarat că ”Comisia Electorală Centrală va anunța primele rezultate preliminare privind opțiunile alegătorilor, astăzi, în jurul orei 22:30. Acestea nu vor include și voturile moldovenilor din diaspora, unde fusul orar este diferit. Respectiv, în dimineața zilei de 25 februarie, vom avea o claritate privind rezultatele acestor alegeri.”

Menționăm că din acest an, scrutinul parlamentar este organizat în baza unui sistem mixt: proporţional şi majoritar, într-o circumscripţie naţională şi în circumscripţii uninominale. În circumscripţia naţională se vor alege 50 de deputaţi în baza votului reprezentării proporţionale. În circumscripţiile uninominale se vor alege 51 de deputaţi în baza votului majoritar, câte unul de la fiecare circumscripţie.