CHIȘINĂU, 22 feb – Sputnik, Octavian Racu. Pe 19 februarie, Parlamentul Ungariei a dezbătut acordul internațional prin care Banca Internațională de Investiții de la Moscova (BII) își va muta sediul central la Budapesta.
În septembrie 2018, în timpul unei vizite efectuate în Rusia, premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că a solicitat președintelui rus, Vladimir Putin, mutarea sediului BII la Budapesta.
Astfel, acordul propriu-zis, care prevede mutarea acestei instituții financiare în capitala ungară, a fost semnat pe 5 februarie la Budapesta de către ministrul Finanțelor al Ungariei, Mihaly Varga, și președintele consiliului de administrare al BII, Nikolay Kosov. Banca urmează să fie deschisă în a doua jumătate a anului 2019, iar procedura de mutare va dura 2-3 ani.
Potrivit Profit.ro, în România, BII a acordat finanțări unor companii precum Agricover, Avicola Buzău, Fabrica de Lapte Brașov, MEP Retail, dezvoltatorul Iulius Group sau MEP Retail, operatorul lanțului Profi.
BII a fost premiat pentru dezvoltarea pieței de capital din România
Bursa de Valori din București (BSE) a menționat aportul major al Băncii Internaționale de Investiții (BII) în dezvoltarea pieței de capital din România în cadrul evenimentului anual "Romanian Capital Market Awards Gala", organizat pe 19 februarie 2019. Delegația BII, prezentă eveniment, a fost condusă de primul adjunct al președintelui Consiliului de Administrare, Jozef Kollár, se menționează pe site-ul instituției.
Ca urmare a activităților sale din 2018, Banca a primit una din cele mai înalte nominalizări – “Consecvența în emiterea de obligațiuni pe piața românească de capital”. Se menționează că acesta este al cincilea premiu obținut de BII pentru aportul adus la dezvoltarea dinamică a pieței financiare din România.
Premiul a fost înmânat lui Jozef Kollár de către Daniela Secară, director general adjunct al BT Capital Partners. BT Capital Partners este organizatorul al celor 4 plasamente de obligațiuni emise cu succes de IIB în ultimii 4 ani pe piața românească.
Primind simbolul de recunoaștere din partea Bursei de Valori din București, primul adjunct al președintelui Consiliului de Administrare a mulțumit organizatorilor, comunității financiare a țării și partenerilor pentru înalta apreciere a muncii sistemice și consecvente a BII pe piața de capital. Acesta a reamintit tuturor participanților despre istoria cooperării fructoase și reciproc avantajoase a Băncii cu BSE, piața românească având încredere într-un nou BII reformat, fapt care a contribuit la constituirea lui în calitate de o instituție financiară internațională modernă. Acum, după scurgerea a câtorva ani, BII demonstrează în fiecare an rezultate financiare tot mai impresionante în activitatea sau cu un rating de credit de nivel A, contribuind la dezvoltarea pieței de capital din România.
Jozef Kollár a menționat cu satisfacție că parteneriatul între Banca Internațională de Investiții și Bursa de Valori de la București se consolidează pe an ce trece. Banca își mărește în mod constant diversificarea instrumentelor de finanțare, baza sa de investitori se extinde, volumele de finanțare cresc într-un ritm considerabil, iar costul lor a fost redus semnificativ.
La sfârșitul anului 2018, piața de capital din România a oferit Băncii până la 46 la sută din totalul împrumuturilor. În ansamblu, în țările europene, IIB a atras aproape 60 sută din fondurile necesare pentru extinderea activităților sale.
În concluzie, Jozef Kollár și-a exprimat recunoștința profundă față de Guvernul României, Ministerul Finanțelor, Banca Națională a României și Depozitarul țării, Bursa de Valori București, instituții financiare partenere, a căror susținere activă și constantă a contribuit la realizarea succesului BII de care se mândrește.
România și-a majorat cota la BII de la Moscova
Pe 12 iulie 2018, România și-a majorat cota parte a capitalului social al Băncii Internaționale de Investiții (BII) până la 7,04 la sută printr-o contribuție suplimentară de 4 milioane de euro. În rezultatul plății efectuate cota parte a României a crescut la 22,45 milioane euro ceea ce o plasează pe locul cinci printre statele participante la BII. Acest lucru s-a întâmplat după cea de-a 109-a ședință a consiliului băncii din Iaroslavl.
Banca Internațională de Investiții (BII) a fost înființată printr-un acord semnat pe 10 iulie 1970 între România, Bulgaria, Ungaria, Republica Democrată Germană, Mongolia, Polonia, URSS și Cehoslovacia, fiind înregistrată la secretariatul ONU cu numărul 11417. Scopul băncii constă în susținerea dezvoltării economice a statelor membre.
Ce este Banca Internațională de Investiții
Banca Internațională de Investiții (BII) a fost înființată printr-un acord semnat pe 10 iulie 1970 între România, Bulgaria, Ungaria, Republica Democrată Germană, Mongolia, Polonia, URSS și Cehoslovacia, fiind înregistrată la secretariatul ONU cu numărul 11417. Scopul băncii constă în susținerea dezvoltării economice a statelor membre.
După căderea regimurilor comuniste, instituția se afla într-o stare inactivă. În anul 2000, Polonia și Ungaria și-au anunțat retragerea. În anul 2015, Ungaria a decis să redevină membru BII.
Începând cu anul 2012, BII revine în forță cu o nouă echipă de administrare care a realizat o serie de reforme în interiorul instituției.
La 26-27 iunie 2017, la București a avut loc cea de-a 107 reuniune a statelor membre BII, în cadrul căreia a fost aprobată strategia de dezvoltare a organizației pentru perioada 2018-2022.