BUCUREŞTI, 22 feb - Sputnik. Potrivit deputatului european Maria Grapini, la Bruxelles este o mare tensiune la Bruxelles pe subiectul votului în Comisia LIBE pentru procurorul-şef al Parchetului European, iar Monica Macovei aspune tot felul de neadevăruri oficialilor din blocul comunitar.
"Noi, cei 10 eurodeputați români din S&D, am făcut mai multe scrisori pe care le-am transmis colegilor din Parlamentul European în care am prezentat situația, după că doamna Monica Macovei trimisese o scrisoare aberantă în care spunea tot felul de neadevăruri despre România", a declarat Grapini, într-o intervenţie la Antena3.
Europarlamentarul român a mai menţionat că legislatorii PSD din Parlamentul European au cerut ca pentru procurorul-şef european să se voteze şi în Parlament, nu doar în Comisie.
"Noi am spus că este bine să informăm corect ce se întâmplă. Am cerut, pe de o parte să se voteze în comisie, pe de altă parte să se voteze și în Parlament", a precizat Maria Grapini.
Totodată, Migai Gâdea a prezentat o informaţie în exclusivitate la Sinteza Zilei în care vorbeşte despre un email primit de la secretariatul LIBE, următoarea comisie la care ajung discuţiile pe subiectul procurorului-şef european, după cele din COREPER a Consiliului European, în care se precizează că în data de 26 februarie, marți, ora 12.00, va fi un vot în comisie LIBE care să hotărască dacă procurorul șef va fi votat de membrii comisiei sau va fi votat la nivelul coordonatorilor.
"Se pune în discuție că votul nu poate fi doar la nivelul coordonatorilor, adică să se rămână la ultima decizie sau nu, ultima decizie fiind că votul este exclus. Dar, probabil că frământările și disputele sunt mult prea ample", a spus Mihai Gâdea.